PROF. CONSTANTIN STOENESCU: Hai să reformăm măcar tăierile!

Cum-necum avem excedent bugetar în prima lună a anului 2026, o consecință pur conjuncturală care ține de felul în care se fac cheltuielile la sfârșit și la început de an, altfel spus, în argoul politicianist, o „găselniță” cu care te poți lăuda. Desigur, este bine că am avut încasări mai mari și am redus cheltuielile ca întreg, este o dovadă că acest lucru trebuia făcut pentru a ne regăsi salvator într-un echilibru precar, oricum mai bun decât toboganul îndatorării care ne-ar fi dus spre catastrofă.

Așadar, ne-am salvat prin tăieri. Corect, trebuie făcute în continuare asemenea reajustări întrucât ani în șir a fost un haos cu privire la creșteri salariale și de indemnizații, fără niciun fel de noimă economică și socială, doar după „criterii” cât se poate de arbitrare, după principiul canin și cinic „cine poate, oase roade”, adică fiecare, în funcție de doza de viclenie și șmechereală, și-a tras partea atât cât a putut. Unii au rămas de căruță, s-au dovedit a fi fraierii acestei curse a siluirii bugetului de stat.

CITEȘTE ȘI: O democrație troienită

Așa cum spuneam anterior într-un alt editorial, orice criză este o oportunitate pentru a face reforme. Din păcate, aici este marea noastră problemă, aici avem un „călcăi al lui Ahile”, o vulnerabilitate imensă, care constă în aceea că reforma lispsește aproape cu desăvârșire și avem mușchi doar pentru a face tăieri pe acolo pe unde se poate și pe unde se nimerește. Așa se face că povara tăierilor este suportată tot de cei care duc greul, de populație și de întreprinzătorii activi, iar statul și oamenii din cazematele sale par a rămâne într-o condițșie de inexpugnabilitate.

Uneori am impresia că ne aflăm într-un film horror în care un personaj ciopârțește tot ce prinde, fără să țină seama de nimic, ca și cum scopul său nu este altul decât a tăia.

CITEȘTE ȘI: Acordul comercial Mercosur și jocurile României

Îmi reamintesc de filmul Coupez! (Tăiați!) al lui Michael Hazanavicius în care o echipă de cineaști toarnă un film horror cu buget redus într-o fabrică dezafectată, iar până la urmă acei zombi din film trec în viața reală și echipa de filmare chiar este pusă în situația de a se salva pe ea însăși. Problema este că dacă în faţa camerei totul pare a fi fix cum era de aşteptat conform scenariului, în realitate membrii echipei chiar se confruntă cu zombi și nu ştiu ce să mai facă pentru a salva filmul şi propriile lor vieți.

Cam așa stau lucrurile și cu societatea noastră în acest interval al tăierilor. Cea mai stridentă acțiune este aceea prin care se taie din veniturile celor care sunt deja vulnerabili, iar categoriile privilegiate nu sunt atinse în nici un fel, ori dacă se încearcă să se facă ceva descoperim îndată că nu se poate face din diverse motive. Drept urmare, tăierile de până acum nu au fost echitabile și i-au afectat foarte puțin pe aceia care sunt vinovați direct de dezechilibrele care au fost produse, adică onorabila clasă politică și cohorta care o însoțește. Aceasta duce la o divizare din ca în ce mai puternică a societății, poate politicienii nu o văd, dar este suficient să umbli la firul ierbii printre oameni pentru a-ți da seama care sunt situațiile în care se zbat, cum a evoluat atitudinea lor și care le sunt preferințele, simpatiile și antipatiile. Riscul este de a adânci fracturile, nicidecum de a da impresia unei direcții în care ne-am îndrepta pentru a induce în societate dreptate și corectitudine.

CITEȘTE ȘI:  Davos, la „Muntele vrăjit”

Avem nevoie cât mai rapid de o reformă veritabilă, adică una care să elimine nedreptăți și privilegii și care să construască și să consolideze relații sociale echitabile și instituții coerente și eficiente. Repet, tăierile sunt necesare pentru a ieși repede dintr-o situație periculoasă, dar dacă sunt făcute aiurea atunci efectele lor, chiar dacă duc pe termen scurt la o redresare bugetară bună doar pentru a crea o aparență a ieșirii din criza bugetară, în fapt reforma devine un simulacru și cetățenii rămân pe cap cu aceleași instituții deprofesionalizate, ineficiente și, unele dintre ele, aproape inutile. Pe scurt, depinde ce tai și de unde tai.

Bunăoară, s-a tăiat mult de la educație, tot de la educație, ciuca tuturor tăierilor din istoria noastră atunci când vine vorba despre crize. Educația este sacrificată cu nonșalanță fără să se ia în seamă că faptul tragic al funcționării deploarbile a instituțiilor noastre este cauzat tocmai de nivelul precar al educației. Societățle cele mai puternice sunt acelea care își educă cu grijă proprii cetățeni, nu îi sacrifică laolaltă pe aceia care au nevoie de educație și pe aceia care au competența de a educa pentru a salva privilegiații care profită de neputințele statului. Avem un stat slab și avem instituții nefucționale tocmai pentru că de ani în șir sacrificăm de fiecare dată educația.

CITEȘTE ȘI: Clasamentul fericirii

Suntem într-n cerc vicios din care putem ieși numai dacă ne dăm seama care sunt adevăratele anomalii care perturbă societatea noastră și ne punem serios pe treabă. Reforma este cea mai bună terapie, ea trebuie îînsă făcută, nu doar anunțată.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114