Județul Maramureș

Activități de prevenție pentru elevi la Școala Profesională Poienile de Sub Munte. Polițiștii au discutat despre bullying și răspunderea minorilor

Elevii de la Școala Profesională Poienile de Sub Munte și de la structura Cvasnița au participat recent la o serie de activități de informare și prevenție, organizate pentru a crește gradul de conștientizare în rândul tinerilor cu privire la comportamentele de risc.

Întâlnirile au avut ca scop informarea elevilor despre consecințele legale și sociale ale unor fapte precum violența, bullyingul sau consumul de substanțe interzise, dar și despre responsabilitatea pe care o au minorii în fața legii.

În cadrul discuțiilor, elevii au aflat detalii despre răspunderea penală și contravențională a minorilor, precum și despre modul în care anumite comportamente pot avea consecințe serioase asupra viitorului lor. De asemenea, au fost abordate teme legate de prevenirea violenței în mediul școlar și de combaterea fenomenului de bullying, o problemă tot mai prezentă în rândul adolescenților.

Invitat special la aceste activități a fost subcomisarul Șleam Vasile, reprezentant al Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, din cadrul Biroului Siguranță Școlară. Acesta le-a prezentat elevilor exemple concrete și situații reale cu care se confruntă polițiștii, explicând totodată care sunt consecințele legale ale comportamentelor riscante.

Polițistul le-a vorbit tinerilor și despre pericolele asociate consumului de substanțe interzise, subliniind impactul negativ pe care astfel de decizii îl pot avea asupra sănătății, educației și vieții personale.

Activitatea a fost coordonată de profesorul-consilier școlar Boico Maria, cu sprijinul consilierului educațional prof. Iavorovschi Vasile și al profesoarei Alina Iavorovschi, director adjunct al unității de învățământ.

Prin aceste acțiuni, organizatorii își propun să contribuie la dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul elevilor și la crearea unui climat educațional sigur și echilibrat.

Reprezentanții Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș au transmis că astfel de activități vor continua și în alte unități de învățământ din județ, fiind considerate esențiale pentru prevenirea violenței și pentru sprijinirea elevilor în luarea unor decizii corecte.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button