Ionel Craciun: Cum se poate repara un sistem institutional care nu se mai autocorectează?
În orice stat democratic, instituțiile de forță ar trebui să fie coloana vertebrală a stabilității. Dar atunci când în interiorul lor se instalează abuzul, favoritismul și tăcerea, problema nu mai este una individuală, ci una de sistem. Iar sistemele nu se schimbă cu declarații, ci cu reguli clare, aplicate consecvent.
Prima iluzie care trebuie abandonată este aceea că instituțiile se pot reforma singure. Experiența arată contrariul: atunci când mecanismele interne sunt capturate de relații de influență, orice „anchetă internă” riscă să devină o formalitate. De aceea, reforma reală începe din exterior.
CITESTE SI: Ionel Crăciun: Tăcerea din interior – bullyingul profesional și abuzul de putere în instituțiile de forță
Un prim pas esențial ar fi întărirea controlului parlamentar real exercitat de Parlamentul României. Nu audieri de fațadă, nu rapoarte citite formal, ci mecanisme autentice de verificare, cu acces la informații relevante și obligația de a da socoteală public. Controlul civil nu trebuie să fie simbolic, ci efectiv.
A doua direcție este independența reală a justiției. Instituții precum Direcția Națională Anticorupție sau Parchetul General trebuie să poată investiga fără blocaje și fără presiuni, inclusiv în zonele sensibile ale sistemului. Orice „zonă protejată” devine, inevitabil, un refugiu pentru abuz.
Dar poate cea mai importantă reformă este una structurală: limitarea mandatelor de conducere. Nicio funcție de putere nu ar trebui ocupată pe termen nedefinit. Rotația la vârf nu este un moft, ci o garanție împotriva formării de rețele închise. După prea mulți ani în aceeași poziție, controlul devine iluzoriu, iar loialitatea personală înlocuiește criteriul profesional.
La fel de importantă este protejarea reală a avertizorilor de integritate. Nu doar pe hârtie, ci în practică. Un angajat care semnalează abuzuri nu trebuie să-și riște cariera sau sănătatea. Fără această plasă de siguranță, tăcerea va continua să fie regula.
Un alt pilon al schimbării este transparența. Nu totală, pentru că vorbim de instituții sensibile, dar suficientă cât să permită verificarea modului în care se fac promovările, evaluările și sancțiunile. Când criteriile sunt opace, arbitrariul devine normă.
Nu în ultimul rând, este nevoie de mecanisme externe independente de audit și control – inclusiv pe componenta de resurse umane, nu doar financiară, cum face în prezent Curtea de Conturi a României. Abuzul profesional nu apare în bilanțuri, dar distruge instituțiile din interior.
Schimbarea sistemului nu este simplă și nici rapidă. Va întâmpina rezistență, mai ales din partea celor care beneficiază de status quo. Dar alternativa este mai costisitoare: instituții slăbite, neîncredere publică și pierderea oamenilor valoroși.
În final, reforma nu ține doar de legi, ci de voință. Statul nu poate cere disciplină și integritate de la cetățeni dacă tolerează abuzul în propriile structuri. Iar instituțiile de forță nu pot inspira respect dacă, în interior, funcționează pe baza fricii și a favorurilor.
Un sistem sănătos nu este cel în care nimeni nu vorbește, ci cel în care abuzurile nu pot supraviețui.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114
