Un amic îmi povestea că în zilele lui decembrie 1989, atunci când a început să se tragă s-a adăpostit în holul Teatrului „Țăndărică”, fără a bănui pe atunci că un teatru de marionete va deveni o metaforă potrivită pentru timpul istoric pe care îl vom trăi. De la bun început, în paralel cu desfășurarea de forțe care ținea trează „loviluția” , adică acel amestec insolit de revoluție populară împărtășită cu entuzisam cetățenesc și de manevre de culise pentru accesarea puterii,  s-a realizat și reconfigurarea statului, trecerea lui în responsabilitatea decizională a unor persoane care veneau din eșaloanele imediat următoare ale nomenklaturiștilor care aveau vizibilitatate și imagine publică negativă pentru a mai rămâne la suprafață. Ei au făcut și reorganizarea economică a țării, privatizarea ei, similară unei tăieri a tortului în care fiecare dintre cei prezenți la masă știe că va primi o felie.  Firește, poate că nu toți au primit felia dorită, însă fiecare a primit câte ceva și astfel a intrat în jocul cu marionete de pe scena publică națională.

Statul opresiv comunit s-a transformat într-o „vacă de muls” care a trebuit să ofere acele oportunități ale începutului nostru capitalist. S-a ajuns astfel la o țesătură de interese în care scopul era succesul capitalist al unui grup de persoane care venea din vechiul regim și care se metamorfozaseră în noii întreprinzători. Era nevoie în continuare de „P.C..R”, adică „pile, cunoștințe, relații”, dar și de un know-how pe care tot privilegiații din umbră ai vechiului regim îl aveau pentru că se exersaseră în contexte ale lumii libere. Astfel s-a produs transferul de la statul proprietar absolut la „clasa băieților deștepți”, dar, deopotrivă, a fost păstrat și câte ceva din statul care, aparent, tocmai fusese anihilat.

CITEȘTE ȘI:  Țesătura deasă a intereselor

România anilor 1990 s-a mișcat încet și a fost inerțială, iar asta a făcut și ca statul paralel să nu fie dislocat, ci, dimpotrivă, a avut timp să se organizeze, nu doar să suprviețuiască, ci chiar să prospere în beneficiu privat. Aș spune că reformele noastre au fost unele de suprafață, ele au schimbat câte ceva, dar, mai cu seamă, a rămas în permanență o țesătură de interese profunde și persistente care țin de un stat paralel, unul care nu se schimbă la alegeri și la diverse investiri de președinți și de prim miniștri, unul care are în mâini terminațiile firelor care dau mișcare marionetelor.

Actuala criză guvernamentală din România pare a fi expresia acestei realități a societății noastre: avem o criză provocată tocmai pentru că statul paralel se simte amenințat. Nu este greu să înțelegem de ce referomele noastre au fost întotdeuna jumătăți de măsură sau simple exerciții de imagine, fără a atinge structura profundă. Iată că ne aflăm în situația în care acest nivel al infrastructurii politice ascunse nu mai poate fi salvat. Criza actuală este mai profundă și coboară până la acest nivel al păpușarilor ascunși dincolo de scena pe care evoluează marionetele. În afârșit, suntem în zorii apariției posibilitților de schimbare profundă a statutului.

CITEȘTE ȘI: Bugetul Salvării Naționale

Într-un fel, această criză este o oportunitate pentru schimbare. Dar schimbarea efectivă, de la reforma societăților la care statul este acționar majoritar la aceea a instituțiilor politice de decizie, va depinde și de această dată, așa stau lucrurile într-un spațiu politic care este cât de cât democratic, de configurațiile politice care vor fi conturate în perioada următoare. Așa cum în geometrie putem construi formal obiecte geometrice, tot așa, prin interacțiuni politice vom putea avea noi inițiative politice care să ducă pe termen scurt la decizii care vor accelera reforma politică a statului. Se poate obține orice, chiar și obiective nesperate, așa cum ar fi un parlament cu doar 300 de senatori și deputați sau o reorganizare administrativă care să anihileze forțele baronilor locali.

CITEȘTE ȘI:  Metamorfoză și resurecție

Adevărul este că cetățenii își doresc asemenea schimbări la nivelul statului și al societății politice și că mulți dintre ei au înțeles că doar creșterile de taxe și reducerile de cheltuieli nu sunt suficiente pentru a schimba societatea românească. De fapt, perceperea măsurilor economice de austeritate este una în registru negativ tocmai pentru că s-a mai trecut prin asemenea crize, iar faptul că ele se repetă arată că nu au fost eliminate condițiile care le fac posibile. Faptul că doar strângem cureaua din când în când nu înseamnă că schimbările sunt profunde și decisive. Asemenea schimbări de suprafață nu-i iau puterea statului paralel. O poate face doar statul însuși, luptându-se cu progeniturile sale, dacă „oamenii de stat” nu vor fi simple marionete aflate la capătul unor fire de care trag păpușarii. Altfel, vom produce geometrii politice iluzorii care ne mențin în aceeași lume a aparențelor unui joc democratic.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114