PROF. CONSTANTIN STOENESCU: Calm și/ sau radical?

Traversăm interior, la nivelul statului român, o perioadă politică agitată pe care unii observatori externi se grăbesc să o califice drept „degrigoladă”, un termen cu conotații îngrijorător de negative, căci poate însemna deopotrivă prăbușire și degradare, decădere și ruinare. Se pare însă că lucrurile sunt altfel văzute dinăuntru de vreme ce politcienii noștri, în loc să oprească așa-zisa prăbușire, se grăbesc să se implice cu avânt în jocuri politicaniste, combinații și trădări deopotrivă, de parcă ne-ar fi bine să trecem prin toate astea și suntem bucuroși că vom culege cât de curând roadele benefice ale acestor mașinațiuni.

Suntem într-un moment de cumpănă și văd că trebuie să ne-o spună alții, să ne tragă de mânecă și să semnalizeze că intrăm pe contrasensul istoriei pe care o pe care pretindem că o edificăm cu aparentă devoțiune. Este complet neclar încotro o vom apuca, pur și simplu, deși se anunță direcții și se proclamă intenții, orizontul de neîncredere a devenit atât de mare încât covârșește orice tentativă de fixare a unei opinii. Am auzit în ultimele zile atât de multe declarații contradictorii încât inconsistența vieții politice interne începe să fie o stare de fapt dominantă.

CITEȘTE ȘI:  Țesătura deasă a intereselor

E drept, partidele noastre, reapărute după 1990, nu au avut niciodată o identitate certă, au fost, pentru a ne reaminti de Nenea Iancu, preponderent liber-schimbiste, iar alianțele politice au sfidat logica teoriei politice și s-au configurat ca niște struțocămile bizare care sunt imposibil de prins în concepte. Altfel spus, practicile noastre politice sunt atât de fluide și de imprevizibile, laxe și ambigue, încât totul devine vag și polisemnatic, iar efortul de a înțelege ceva și de a desluși un sens rezonabil devine „vânare de vânt”.

„Să fim calmi!” ne-a îndemnat președintele Dan. Într-adevăr, poate avem nevoie de seninătate pentru a întâmpina incoerențele politice, desigur, trebuie să ne păstrăm luciditatea oricât de multă degrigoladă ar fi în jurul nostru. Problema este însă că nu se dialoghează cu adevărat între actorii politici, nu avem o dezbatere în spațiul public în care să se aducă argumente, ci preponderente sunt adresările irevențioase, jignirile, urzelile și vorbitul în dodii. În tot acest haos conversațional, un fel de zgomot gregar, președintele Dan ar trebui să se sforțeze mai mult pentru a ocupa poziția unui mediator agil și imparțial, dacă vrea să-și asume condiția de arbitru în locul aceleia de jucător, exersată anterior de societate cu un alt președinte, ori în locul celei de personaj indiferent, exersată și aceasta pe deplin cu următorul. Cred că aceasta este o primă urgență, definirea clară de către liderii politici a propriilor poziții, altfel spus, ieșirea dintr-o ambiguitate care, așa presupun unii, ie-ar aduce avantaje politice. În acest sens, „a fi calm” nu înseamnă nicidecum a sta la o distanță suficient de protectoare.

Încerc să identific nevoia majoră a societății românești și altceva decît reformă și iar reformă nu-mi vine în minte. Și în acest caz avem o problemă, aceea că reforma promisă de Guvernul Bolojan a însemnat în practică doar creșteri de taxe și reduceri de cheltuieli. Ioc reformă instituțională, deloc reformă a clasei politice și a statului. Sau, așa cum remarca un amic mai hâtru, când să o înceapă pe aia adevărată, care ar fi schimbat câte ceva, nu l-au mai lăsat ceilalți și l-au demis.

Aș spune că aceasta-i de fapt schema în care ne învârtim repetitiv de după 1990: promitem reforma, o inițiem și apoi o pierdem, asemenea unui firicel de apă care se disipează într-un teriotriu deșertic. Nimic nu se prinde de noi, nimic nu rodește în direcția unei schimbări. De aceea, presupunând că avem nevoie de calm, aș spune că avem și mai mare nevoie de radicalism pentru a promova reforma mult amânată și prea mult așteptată a societății românești.

CITEȘTE ȘI: Bugetul Salvării Naționale

Îmi aduc aminte de o întâmplare de la începutul anilor 1990 și îmi dau seama, că, într-un fel, dicolo de prgresele reale ale societății românești, de atunci și până acum, mentalitatea a fost inerțială și gândim cam în aceleași scheme. A fost atunci o adunare civică într-un oraș de provincie la care au venit să stea de vorbă cu cetățenii câțiva lideri ai societății civile care se bucurau de prestigiu la nivel național. Mi-am zis că este un moment prielnic și am ținut un discurs despre schimbarea radicală a societății românești, în principal chestiuni legate de rămășițele comuniste care ne dominau. Mi s-a răspuns cu cuvinte de apreciere pentru modul cum gândesc, dar mi s-a mai spus că în practică nu se poate chiar așa rapid, că avem nevoie de răbdare, că în cele din urmă vom reuși. Iată, au trecut mai bine de 30 de ani de atunci și eu tot nu văd izbânda, ci simt că trăiesc într-o Românie care este ghidată de același tip de forțe politce, deloc dornice să schimbe regulile jocului.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114