Un fermier specializat în cultivarea cerealelor îmi spunea că este posibil ca acordul MERCOSUR să schimbe soarta porunbului pe ogoarele românești în sensul scăderii interesului pentru obținerea unor recolte destinate exportului, un punct forte al agriculturii noastre până acum. Se știe că în UE suntem țara cu cea mai mare suprafață alocată cultivării porunbului și că în anii buni pentru noi din punctul de vedere al condițiilor meteorologice batem Franța și ocupăm primul loc și la producția totală. Soiurile hibride venite de dincole de Atlantic,  mai rezistente la secetă și boli specifice, au dus la obținereea unor producții mai mari. Prin noul acord economic probabil că va crește importul în UE direct de porumb sud-american, așa că sunt șanse ca în viitorul apropiat și mămăliga să devină una hibridă în acest sens, iar fermierii să caute alte culturi mai profitabile, unii spun deja că rapița ar fi o asemenea promisiune.

CITEȘTE ȘI: Profesorii și educația, din nou la margine de buget

Oricum, dincolo de aceaste evoluții ale ponderii diverselor culturi agricole, am ajuns în dialogul meu cu fermierul menționat la concluzia că hibridizarea este o condiție a rămânerii în competiție. Mai în glumă, mai în serios, ne-am permis să împrumutăm termenul din lexiconul agricol originar și să-l aplicăm modului istoric în care România a rezistat în deceniile de după căderea comunismului. Așa am ajuns să împărtășim ideea că România a preferat să fie în tot acest timp într-o stare hibridă, doar așa a rezistat diverselor provocări și conjuncturi, întotdeauna amestecând lucrurile și niciodată clarificându-le tranșant. Probabil că ne convin ambiguitățile pentru că ele permit jocul dublu al discursurilor și asigură spatele pentru întoarceri de atitudine în funcțție de diversele oportunități.

De fapt, am intrat în această stare hibridă prelungită chiar prin evenimentele din decembrie 1989, când revoluția populară făcută cu entuziasm și din convingere s-a combinat cu răsturnarea regimului prin acțiuni specifice unei lovituri de stat, rezultând de la bun început un hibrid politic. Acest început a fost într-atât de hibridizant încât până să societatea civilă a fost parțial organizată de personaje care aveau făcut stagiul nomenklaturist. Așadar, o nouă clasă politică hibridă cu un Parlament hibridizat, instituții cât se poate de hibride și de recesive , ca să zicem așa, configurate uneori decisiv de moșteniri din vechiul regim.  De aceea, nici nu mai este de mirare că ori de câte ori am căutat stabilitatea politică am ajuns la soluții hibride, mai mult decât compromisuri, chiar alianțe împotriva naturii, așa cum au fost în ultimii vreo cinsprezece ani interacțiunile dintre PSD și PNL, două partide care în mod firesc ar trebui să tragă în direcții programatice diferite, oricât de camaleonice ar fi retușurile lor doctrinare. Dar se pare că programele politice nu contează, mai importatntă este deținerea puterii, așa că ideologiile devin, vorba lui Nenea Iancu, liberă schimbiste. Ar fi cea mai mare greșeală să mai credem că partidele noastre au doctrine politice.

CITEȘTE ȘI:  Jocuri politice fără orizont. Modelul parameciului

Partea amuzantă este că până și lumea globală începe să se hibridizeze, așa că speranțele noastre de clarificare politică în viitor se diminuează pe măsură ce constatăm că devine din ca în ce mai puternică tentația pentru adoptarea unor modele hibride în orice domeniu al vieții social-politce. Gândirea nu se mai baează pe distincții clare, pe respingerea contradicției și înțelegerea contrarietății, ci, într-un dinamism haotic, ajungem la configurații politice care se explică prin concepte care sunt definite cu sensurile lor cele mai slabe. De aici, răzgândiri și indecizii, amânări și inerții istorice.

CITEȘTE ȘI: Bugetul Salvării Naționale

La fel de hibridă este și starea în care suntem acum la nivel național, iar ceea ce pare să se nască, o dată cu noul guvern moșit într-un stil prezidențial hibrid, va fi, firește, tot un guvern hibrid, un amestec de persoane venite din direcții diferite, de interese și viziuni diversificate,  un fel de umbrelă colorată pluralist despre care nu putem știi că stă sub vreo ideea unificatoare, alta decât salvarea unei stabilități transformată în principiu politic de guvernare. Dar dacă această stabilizare hibridă va duce iarăși la amânarea transformării societății românești,  atunci vom avea motive să spunem că iată, chiar așa, românilor politici le place matematica servituții, vorba lui Orwell, aceea în care 2+2 =5.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114