Județul Maramureș

Autoritățile și ONG-urile din Maramureș își unesc forțele pentru prevenirea căsătoriilor forțate în rândul minorilor

Subprefectul județului Maramureș, Margareta Petruț, a participat la un atelier de lucru dedicat prevenirii și combaterii fenomenului căsătoriilor forțate în rândul minorilor, organizat de Asociația E-Romnja – Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome, în parteneriat cu Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice cu responsabilități în domeniul protecției copilului, precum și membri ai organizațiilor neguvernamentale implicate în promovarea drepturilor copiilor și ale grupurilor vulnerabile.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate mecanisme și instrumente de prevenire, identificare și intervenție în situațiile care pot conduce la căsătorii forțate în rândul minorilor. Acestea au fost adresate în special reprezentanților administrațiilor publice locale și profesioniștilor implicați în gestionarea unor astfel de cazuri.

Participanții au analizat și fenomenele asociate care contribuie la vulnerabilizarea copiilor, printre acestea numărându-se abandonul școlar, exploatarea minorilor prin muncă sau cerșetorie și riscul de trafic de persoane.

Una dintre principalele concluzii ale atelierului a fost necesitatea înființării unei echipe multidisciplinare formate din reprezentanți ai instituțiilor publice și ai organizațiilor neguvernamentale. Aceasta va avea rolul de a coordona acțiuni comune pentru prevenirea căsătoriilor forțate și reducerea abandonului școlar în comunitățile vulnerabile.

Potrivit subprefectului Margareta Petruț, activitatea echipei va include campanii de informare, intervenții în comunități și vizite la familiile elevilor aflați în situații de risc educațional, pentru identificarea și combaterea factorilor care favorizează abandonul școlar.

Reprezentanții instituțiilor participante au subliniat că protejarea interesului superior al copilului reprezintă o responsabilitate comună, care necesită colaborare permanentă între autorități, organizații neguvernamentale și comunități. Prin măsuri proactive și intervenții coordonate, pot fi reduse efectele unor fenomene grave precum căsătoriile forțate, abandonul școlar și exploatarea minorilor, contribuind la respectarea drepturilor fundamentale și la asigurarea egalității de șanse pentru toți copiii.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button