Județul Maramureș

Plan special pentru caniculă în Maramureș. Autoritățile au aprobat măsuri de protecție pentru populație

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș a aprobat, în ședință extraordinară, planul de măsuri pentru diminuarea efectelor temperaturilor extreme și ale disconfortului termic accentuat, în contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu emise pentru județ.

Prefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU Maramureș, a precizat că decizia a fost luată în conformitate cu dispoziția emisă de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, privind gestionarea efectelor generate de valul de căldură.

Autoritățile fac apel la populație să respecte recomandările specialiștilor pentru prevenirea problemelor de sănătate cauzate de temperaturile ridicate.

Recomandări pentru populație

Cetățenii sunt sfătuiți să evite expunerea directă la soare între orele 11:00 și 18:00 și să consume zilnic între 1,5 și 2 litri de lichide, în special apă, ceaiuri neîndulcite sau supe.

Specialiștii recomandă consumul de fructe și legume bogate în apă, precum pepenele, roșiile și castraveții, precum și evitarea băuturilor alcoolice și a celor cu un conținut ridicat de zahăr, care favorizează deshidratarea.

De asemenea, sunt recomandate mesele ușoare, purtarea hainelor lejere, din materiale naturale și în culori deschise, precum și folosirea pălăriilor, ochelarilor de soare și a produselor cu factor de protecție solară.

În locuințe, ferestrele ar trebui menținute închise pe timpul zilei și deschise pe timpul nopții pentru aerisire. În cazul utilizării aparatelor de aer condiționat, diferența dintre temperatura interioară și cea exterioară nu trebuie să depășească cinci grade Celsius.

Atenție sporită pentru persoanele vulnerabile

Autoritățile atrag atenția asupra protejării copiilor, persoanelor vârstnice și celor care suferă de afecțiuni cronice. Copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în autoturisme și nici expuși direct la soare pentru perioade îndelungate.

Persoanele în vârstă sunt sfătuite să evite aglomerațiile și deplasările în intervalele cu temperaturi maxime, menținând în același timp legătura cu familia și apropiații.

Recomandări speciale au fost transmise și pentru proprietarii de animale de companie, care trebuie să asigure permanent apă proaspătă și să evite plimbările pe suprafețe încinse. De asemenea, animalele nu trebuie lăsate în vehicule parcate.

Cișmele și puncte de prim ajutor în Baia Mare

Pentru perioada de caniculă, locuitorii municipiului Baia Mare au la dispoziție cișmele cu apă potabilă în următoarele locații:

  • Parcul „Regina Maria”
  • Câmpul Tineretului
  • Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”
  • Zona Dorna
  • Strada Pășunii
  • Strada Școlii
  • Oficiul Registrului Comerțului

În data de 26 iunie vor funcționa și puncte de prim ajutor organizate de:

  • Crucea Roșie Maramureș, în Piața Izvoare, între orele 12:00 și 16:30;
  • Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, în Centrul Vechi și Parcul Mara, între orele 12:00 și 20:00.

Măsuri suplimentare și prevenirea incendiilor

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență reamintește angajatorilor obligația respectării prevederilor privind protecția salariaților în perioadele cu temperaturi extreme.

Totodată, autoritățile vor monitoriza permanent alimentarea cu apă a populației și aplicarea măsurilor de restricționare a consumului, acolo unde situația o impune. Comitetele locale pentru situații de urgență vor asigura serviciul de permanență la sediile primăriilor pe durata avertizării meteorologice.

Pentru prevenirea incendiilor de vegetație, este interzisă arderea miriștilor, a stufului, a tufărișurilor și a vegetației uscate. Utilizarea focului deschis este permisă doar în spații special amenajate și cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță.

„Respectarea acestor recomandări este esențială pentru protejarea sănătății populației și limitarea efectelor generate de temperaturile extreme”, a transmis prefectul Rudolf Stauder.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button