Prof. Constantin Stoenescu: „Conservatorism” și „progresivism” într-o Românie oblojită

Mulți dintre oamenii noștri politici se poartă ca și cum nu ei ar fi ultimul nivel decizional al politicii, ci ar avea mereu nevoie să fie duși de mînă de cineva, cu alte cuvinte, să fie asistați de undeva, dinafară ori dinăuntru, de parteneri politici din străinătate sau de companioni discreți din peumbra sistemului politic. Această situație îmi dă semzația unei Românii care este tratată asemenea unui pacient medical care are nevoie de îngrijire, pe scurt, o Românie oblojită. De aici și scuzele terapeutice că „atât s-a putut” ori că „este bine măcar atât”.

CITEȘTE ȘI: Veștejirea vrejului selecționist?

Nu este de mirare că în aceste condiții până și direcțiile ideologice care ar putea configura proiecte politice sunt și ele un fel de smorcăială pe răni, uneori doar imaginare, pansate cu discursuri confuze de către politicieni care știu cel mai bine să facă stânga împrejur și să se regrupeze în pluton după necestăți. De aceea, traseismul politic bate orice doctrină. Ducem o lipsă cronică de lideri reprezentativi, cu mare vizibilitate, iar adevărul este că se face totul pentru a nu-i avea. Societatea noastră este blocată într-un fixism al unei presupuse elite care nu mai este deloc primenită, ci este menținută pentru că așa este mai ușor de realizat controlul. Din păcate, nu mai sunt breșe nici măcar pe la periferia societății civile, despre zona de imagine publică nici nu mai vorbesc, acolo totul pare a fi alocat, încât mesajul devine previzibil. S-a ajuns până acolo încât nici nu mai este nevoie să te uiți la un anumit post de televizune pentru că știi dinainte ce vei putea afla de acolo. Au mai rămas câteva investigații independente ale presei scrise, prea puțin într-o lume în care dezvăluirile nu schimbă și nu răstoarnă nimic.

CITEȘTE ȘI: Coincidențe întâmplătoare? Motanul Arpagic se întoarce

Impasul actual al României oblojite este și unul ideologic. Am avut noi vreodată după 1989, așa cum ar zice neamțul, un Weltanscauung, adică o privire asupra lumii?  Desigur, pentru a nu fi nedrept, am privit înapoi, despărțindu-ne de comunism, apoi am privit spre câteva ținte, așa cum au fost aderarea la Uniunea Europeană și intrarea în NATO. Aceste noi apartenențe au dus, din fericire, și la transformări interne, în primul rând la o creștere economică remarcabilă comparativ cu starea de fapt de dinainte de 1989. Dar în plan ideologic nu am construit nimic înăuntru. Firește, au fost și sunt influențe, însă nu s-a întâmplat nimic de genul unei dezbateri naționale, așa cum se petrecuseră lucrurile în perioada interbelică. Atunci s-a vorbit în mod deschis despre doctrine și opțiuni, despre alegeri ideologice și despre adecvări doctrinare pornind de la ce anume ne-ar fi trebuit nouă pentru a progresa. E drept, au fost destule exagerări și erori, dar pe fond am avut o dezbatere, acest lucru este important.

CITEȘTE ȘI: Deasupra partidelor?

Cum au stat lucrurile la noi după 1989? Am avut mai întâi acel FSN care ar fi dorit să aspire și să anihileze orice altrernativă ideologică, ceea ce s-a și întâmplat la primele alegeri, atunci când partidele istorice, renăscute, au contat doar ca decor. Am progresat însă și am reușit să avem o alternativă ideologică reală la alegerile din 1996, însă din punct de vedere doctrinar nu ne-am clarificat deloc. Aș spune că mai degrabă taberele noastre politice păreau să fie altfel construite decât pe criterii doctrinare, ceea ce s-a văzut în ultimele decenii, când partide precum PNL și PSD, care în principiu ar trebui să reprezinte ramurile unei bifurcații, au guvernat împreună. Asta a dus la ștergerea diferențelor doctrinare și a transformat guvernarea într-o simplă chestiune de management, scopul fiind deținerea puterii, iar nu folosirea ei într-un anumit scop doctrinar.

CITEȘTE ȘI: România în stare hibridă

Pe scut, noi nu am avut regimuri politice liberale sau regimuri politice social-democrate, așa că nu putem vorbi despre politici liberale sau politici social-democrate care să fi fost aplicate în mod consecvent în România ultimelor decenii. S-a guvernat conjunctural, nu doctrinar, fără programe ideologice, doar prin decizii de adecvare la un context internațional. Ei bine, iată însă că de la o vreme încoace chiar acest context internațional se află în schimbare. Nouă răscruce mondială este configurată de diferențele radicale dintre conservatorismul politic și așa-numitul „progresivism”, iar Statele Unite ale Americii, ca de obicei în ultimul secol, exprimă cel mai tranșant această dispută prin situările divergente ale mișcărilor MAGA și Woke.

CITEȘTE ȘI: Profesorii și educația, din nou la margine de buget

Dar așa cum în ultimele decenii nu am avut cu adevărat, din punct de vedere doctrinar, liberalism și socuial-democrație, nici acum nu avem conservatorism sau „progresivism”, ci doar discursuri polisemice, pronunțări vagi și angajamente ambigue. Confuzia este atât de mare încât mă întreb, retoric și ironic deopotrivă: politicienilor noștri le este teamă sau le este rușine să-și asume o identitate politică?