Călin D. Costache: Virtutea ca exercițiu, nu ca declarație
Virtutea ca exercițiu, nu ca declarație. Virtutea începe să devină reală în clipa în care încetează să mai aibă nevoie de martori. Atât timp cât o virtute este afirmată, afișată sau folosită pentru a construi o imagine favorabilă despre cel care o proclamă, ea rămâne încă suspendată între intenție și faptă.
Omul poate vorbi despre dreptate fără să fie drept, despre fraternitate fără să fie fratern, despre toleranță fără să suporte diferența și despre umilință fără să-și fi privit orgoliul în oglindă. Cuvintele pot descrie o virtute; numai exercițiul o poate transforma în caracter.
Aceasta este una dintre lecțiile cele mai severe ale perspectivei inițiatice. Masoneria nu îi cere omului să se declare virtuos, ci să lucreze asupra condițiilor care fac virtutea posibilă. Nu este suficient să cunoști principiul. Trebuie să-l poți aplica atunci când împrejurarea îl face dificil. Acolo începe proba.
CITEȘTE ȘI: Călin D. Costache: A te construi pe tine însuți
Virtutea nu se verifică în situațiile în care ne este ușor să fim buni. Dacă cineva ne respectă, este simplu să răspundem cu respect. Dacă suntem apreciați, putem fi generoși fără un efort extraordinar. Dacă interlocutorul ne aprobă, toleranța devine aproape inutilă. Caracterul se dezvăluie însă atunci când apare contrariul: insulta, nedreptatea percepută, frustrarea, competiția, pierderea avantajului, atingerea orgoliului. În asemenea momente, principiile încetează să mai fie decor intelectual și devin instrumente de măsurare a omului.
Echerul nu este important pentru că îl putem explica, este important atunci când ne verifică.
În simbolismul masonic, instrumentele de construcție sunt, înainte de toate, instrumente de disciplinare a ființei. Echerul evocă rectitudinea, dar rectitudinea nu înseamnă rigiditate morală. Ea presupune concordanță între ceea ce afirmăm și ceea ce facem, între principiul invocat și comportamentul care îl concretizează. Compasul introduce măsura, delimitarea și controlul expansiunii eului. Firul cu plumb ne amintește de verticalitate, nu ca poziție socială, ci ca raport interior cu adevărul. Nivela aduce problema raportului cu ceilalți și a unei demnități care nu depinde de ierarhii profane.
Aceste simboluri nu ne înnobilează prin simpla lor prezență, ne obligă să ne verificăm.
În această perspectivă, virtutea este mai apropiată de o deprindere decât de o posesie. Nu „ai” răbdare în același sens în care ai un obiect. O exerciți. Nu „deții” curajul ca pe o medalie morală; îl construiești prin decizii succesive în situații în care frica are motive să existe. Nu poți declara că ești temperat și considera problema închisă. Temperanța trebuie să apară în felul în care vorbești când ești furios, în felul în care reacționezi când pierzi și în capacitatea de a nu transforma fiecare dezacord într-o confruntare personală.
Aristotel vedea virtutea morală ca pe o dispoziție formată prin exercițiu și obișnuință, iar această perspectivă poate dialoga fertil cu simbolismul masonic al lucrării. Omul devine ceea ce exersează. Repetiția gestului modelează caracterul, însă nu orice repetiție este benefică: putem exersa și resentimentul, suspiciunea, vanitatea sau agresivitatea. De aceea, lucrarea asupra sinelui nu este simplă disciplină comportamentală, ci discernământ asupra direcției în care ne formăm. Caracterul este sediment, se depune din gesturi.
Fiecare reacție repetată sapă un traseu în noi. Dacă răspundem întotdeauna impulsiv, impulsivitatea devine familiară. Dacă ne justificăm constant, justificarea devine mecanism defensiv. Dacă alegem deliberat să ascultăm înainte de a răspunde, apare o altă posibilitate interioară. În timp, ceea ce la început necesita efort poate deveni structură de caracter.
Aici se află diferența dintre moralism și inițiere. Moralismul poate produce o listă de interdicții și obligații; inițierea încearcă să transforme relația omului cu propriile sale impulsuri. Nu este suficient să știi că mânia este distructivă. Trebuie să observi momentul în care mânia se naște, povestea pe care mintea o construiește pentru a o legitima și satisfacția subtilă care poate însoți sentimentul că „ai dreptate”. În acel punct, autocunoașterea devine practică.
Camera de Chibzuință oferă tocmai această lecție înainte ca omul să pătrundă în spațiul ritual propriu-zis. Craniul, clepsidra, oglinda, pâinea, apa, lumina redusă și V.I.T.R.I.O.L. nu formează o colecție de obiecte misterioase, ci o arhitectură a interogației. Oglinda întreabă cine este cel care privește. Clepsidra întreabă ce face cu timpul său. Craniul amintește că niciun statut nu poate suspenda condiția muritoare. V.I.T.R.I.O.L. orientează cercetarea spre interior și introduce ideea de rectificare.
Dar nimic din toate acestea nu poate lucra în locul omului, simbolul indică, omul transformă.
Această distincție este fundamentală. Putem studia alchimia fără să înțelegem transformarea interioară pe care ea o poate simboliza. Putem vorbi despre transmutarea metalelor și să rămânem incapabili să ne transmutăm propriile reacții. Putem recita formule despre Lumină și să fim incapabili să recunoaștem întunericul atunci când acesta apare în noi. În lectura ezoterică matură, alchimia nu trebuie redusă la promisiunea unor miracole materiale; ea poate fi citită ca limbaj al transformării, al separării, purificării și recombinării.
”Solve et coagula”, desfă ceea ce este fals constituit. Recompune ceea ce merită păstrat.
Virtutea cere exact această operație. Uneori trebuie desfăcută o convingere despre noi înșine pentru a putea apărea o conduită mai autentică. Omul care se consideră permanent „corect” nu mai are spațiu pentru autocorecție. Cel care acceptă posibilitatea propriei erori rămâne lucrabil, iar lucrabilitatea este una dintre formele discrete ale nobleții interioare. Un caracter perfect închis este, de fapt, un caracter inaccesibil transformării.
De aceea, virtutea autentică nu are nevoie de proclamare. Ea se observă în detalii pe care aproape nimeni nu le consideră spectaculoase: în modul în care un om își recunoaște greșeala, în felul în care își ține promisiunea atunci când nimeni nu îl poate sancționa, în capacitatea de a respecta o persoană cu care nu este de acord, în discreția cu care face un bine, în refuzul de a folosi o informație împotriva celui care i-a acordat încredere.
Acolo nu mai este discurs, este caracter.
Și tocmai aici Masoneria poate deveni o disciplină severă a cotidianului. Templul oferă limbajul simbolic, ritualul oferă cadrul, iar viața profană oferă situațiile în care principiile sunt puse la încercare. Un Frate poate fi solemn într-o ținută și nedrept într-o conversație. Poate cunoaște regulile și să nu înțeleagă spiritul lor. Poate vorbi despre fraternitate și să cultive rivalitatea. Aceste contradicții nu sunt rezolvate prin formule mai frumoase, ci printr-o muncă mai sinceră. Virtutea nu cere perfecțiune, cere consecvență.
Nu în sensul unei rigidități fără fisuri, ci în sensul unei disponibilități permanente de a reveni la principiul pe care l-ai ales atunci când te-ai îndepărtat de el. Căderea nu anulează lucrarea; refuzul de a te ridica o compromite. Omul inițiat nu este cel care nu greșește, ci cel care dezvoltă o relație mai lucidă cu propria greșeală.
Într-un asemenea proces, modestia încetează să fie o poziție teatrală și devine o formă de inteligență morală. Înțelegi că nu ești centrul construcției. Ești una dintre pietrele ei. Valoarea ta nu dispare pentru că există și alte pietre, după cum nici o coloană nu devine inutilă fiindcă nu este altarul.
Poate de aceea adevărata virtute are un caracter aproape tăcut. Ea nu se grăbește să-și anunțe prezența. Nu cere titlu, aplauze sau confirmare. Se repetă în gesturi mici până când devine atât de organică încât omul aproape că uită că o exersează, atunci principiul a coborât în caracter. Când caracterul începe să vorbească prin fapte, declarația devine inutilă, rămâne lucrarea, și, în fiecare zi, piatra încă mai așteaptă o lovitură precisă.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114
