Prof. Constantin Stoenescu: Tragedia manualelor școlare
Îmi amintesc cu respect de manualele școlare după care am învățat în școala gimnazială, la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. A fost atunci un moment prielnic când, pe fondul unei deschideri culturale, au izbutit să fie oficializate manuale propuse de oameni școliți temeinic în perioada interbelică, înainte de deformările ideologice făcute de dictatura comunistă de format stalinist.
CITEȘTE ȘI: Cercul care se închide
Rămân și acum surprins de cât de bune erau acele manuale, chiar le recomand și în prezent celor care vor să învețe temeinic. De exemplu, la matematica de gimnaziu aveam niște manuale atât de bune încât era suficient să ai și un profesor bun, ceea ce am avut norocul să mi se întâmple, pentru a învăța totul din clasă. Acasă doar rezolvam cu plăcere problemele din manual, dar și pe acelea din vestitele culegeri de probleme de pe atunci, opera lui Grigore Gheba. Și așa se face că am învățat foarte bine matematică doar cu manualul, profesoara și culegerile de probleme, fără să fac vreo oră de meditație. Am obținut toate performanțele de pe atunci pe care și le doarea un elev de școală gimnazială, participări cu succes la olimpiade și la alte întreceri școlare la care făceam parte din echipaj.
Dar am prins și perioada de încâlcire a manualelor de liceu, din ce în ce mai încărcate, cu texte complicate lipsite de claritate pedagogică, unele dintre ele, mai cu seamă acelea la noile materii inginerești care începeau să fie introduse ca urmare a noilor obiective educaționale privind integrarea învățământului cu producția, așa cum prescriau ideologii aceli vremi, unele fiind de-a dreptul inutilizabile. Atunci, în contextul crizei regimurilor comuniste, s-a prăbușit și școala, iar noile manuale școlare s-au aliniat precarităților de tot felul care umpleau spațiul vieții personale și pe cel social.
CITEȘTE ȘI: Reziliență economică și pluralism politic
Din păcate, după 1989 nu a fost găsită rețeta unor manuale foarte bune, care să-i fie folositoare elevului într-un mod maximal. Eu văd în condiția deficitară a manualelor școlare unul dintre factorii care au generat scăderea calității actului învățării în școala românească. De câteva ori după 1989 m-am implicat în proiecte privind îmbunătățirea manualelor, cele mai multe desfășurate de societatea civilă, de diverse organizații neguvernamentale. Am crezut cu naivitate că măcar unele dintre propunerile experților nealiniați politic vor fi preluate la nivelul politicilor ministeriale, însă, în nicio guvernare nu s-a întâmplat așa ceva. Au fost asimilate doar unele forme, așa cum ar fi manualele alternative, dar s-a ajuns în curând la simulacru, manualele devenind un gen de afacare privată a unor persoane care aveau abilitatea de a intra în jocul pervers al licitării lor. Cert este că în ultimele decenii n-am auzit pe nimeni care să se declare mulțumit de manualele după care învață copiii lor, cu atât mai mult pe profesorii capabili să facă performanță.
În ultimii doi ani s-a realizat o actualizare a progrmaleor școlare și, anul acesta, s-a organizat o licitație pentru noile manuale, în primul cele ale clasei a IX-a, o bună șansă pentru a spera că vom avea manuale mai bune. Întâmplarea a făcut să mă implic tangențial în redactarea unui manual la propunerea unor foști studenți de-ai mei, cu doctorate finalizate între timp, unii cu stagii de predare deja de peste un deceniu în învățământul liceal, toți cu rezultate foarte bune. Mărturisesc că, fie și de la distanță, nu am înțeles prea mare lucru despre felul în care s-au făcut evaluările, cum s-au dat punctajele și cum anume a funcționat mecanismul de licitare. Din discuțiile cu câțiva autori de manuale mai tineri decât mine, cu toții bine conectați la realitatea învățământului, am înțeles că tot procesul ar avea multe vulnerabilități, că ar fi posibile ingerințe și decizii subiective, netransparente, că ss-ar putea realiza aranjamente între edituri pentru împărțirea pieței manualelor astfel încât toată lumea să câștige fără a exista o preocupare pentru ceea ce ar trebui să primeze, calitatea manualelor. Nu am avut timp să arunc un ochi critic asupra manualelor care au ieșit câștigătaore și care acum sunt pe piață, dar am primit reacții de la profesorii care le vor folosi. Un actual doctorand, profesor de liceu, îmi spunea recent că a identificat mai multe erori într-unul dintre manualele proaspete și că va încerca să reacționeze, deși băbuiește că vocea lui nu va conta. Dezamăgit, un student care urmează Masteratul Didactic și dorește să aibă o carieră de profesor, remarca aceeași deficiență.
CITEȘTE ȘI: Orizonturi „junk”
Filosofic vorbind, reflectând asupra situației, se pare că manualele școlare trec printr-un gen de tragedie a bunurilor comune, doar că într-un sens oarecum diferit, prin aceea că cu cât instituim aparent reguli ale deschiderii și ale liberului acces într-o competiție, ajungem în cele din urmă să avem pe piață doar produse de proastă calitate. E clar, în aceste condiții, o eventuală revenire a învățământului românesc nu poate veni din manuale. Ele sunt doar o afacere într-o lume a post-adevărului.
Warning: Attempt to read property "ID" on false in /home/fluxinfo/public_html/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114
