CERASELA MĂCIUCĂ: Sărăcia care ucide în tăcere seniorii României
Pentru mulți seniori, , începutul de an nu înseamnă speranță, ci poate înseamna teama de a supravețui în aceste vremuri atât de tulburi.
Pentru mulți seniori din România, începutul de an nu înseamnă speranță. Înseamnă teamă. Teamă că nu vor mai putea plăti impozitele. Teamă că nu vor mai avea bani de medicamente. Teamă că, la un moment dat, cineva le va bate la ușă și le va spune că nu mai au dreptul să rămână în propria casă.
CITEȘTE ȘI: Demnitatea seniorului care a construit
Creșterea exagerată a impozitelor nu este doar o cifră într-un buget. Pentru seniorii cu pensii mici, este o sentință. O sentință tăcută, lentă, care nu apare la știri, dar care se trăiește zilnic, între patru pereți reci.
„Am muncit o viață întreagă. Casa asta este tot ce mai am.” Asta spun mii de bătrâni care trăiesc cu pensii de 1.500–2.000 de lei, fără pensii speciale, fără economii, fără sprijin real. Pentru ei, casa nu este un lux. Este siguranță, memorie, identitate, ultimul strop de demnitate.
Când impozitele cresc fără să țină cont de veniturile reale, seniorii sunt puși în fața unor alegeri imposibile: să plătească impozitul sau tratamentul medical, să cumpere mâncare sau să achite taxele, să trăiască sau să „fie corecți fiscal”.
CITEȘTE ȘI: Un an al bunului-simț? Speranța fragilă a unei Românii care își caută echilibrul
La figurativ vorbind, dar din ce în ce mai aproape de realitate, sărăcia îi poate omorî cu zile. Nu printr-un gest brusc, ci prin lipsuri continue: frig, foame, boală netratată, stres permanent. Aceasta este o formă de violență socială pasivă, pe care o acceptăm prea ușor.
Un stat care își împovărează seniorii până la limita supraviețuirii își pierde busola morală. Nu este normal ca cei care au construit această țară să ajungă, la bătrânețe, să se roage să nu fie executați pentru câteva sute de lei în plus la impozit.
Impozitul nu trebuie să devină o condamnare la sărăcie.
Casa nu trebuie să devină o povară.
Bătrânețea nu trebuie să fie o luptă zilnică pentru supraviețuire.
CITEȘTE ȘI: Criza tăcută a bătrâneții din România
Împreună pentru demnitate înseamnă să spunem clar și răspicat:
seniorii vulnerabili au nevoie de protecție reală, de scutiri, de plafonări, de politici fiscale adaptate veniturilor reale. Nu de presiuni, penalități și indiferență administrativă.
O societate care își lasă bătrânii să sufere în tăcere este o societate care se dezumanizează.
Iar noi nu avem voie să acceptăm asta.
Și totuși, în ciuda tuturor greutăților, seniorii României încă mai speră.
Speră că anul care a venit nu va fi doar un alt an al lipsurilor, ci un an al trezirii conștiinței. Speră că, undeva, cineva va auzi acest strigăt și va înțelege că seniorii nu sunt o povară, ci o resursă vie de memorie, muncă și demnitate.
La început de an, spunem La mulți ani nu din obișnuință, ci dintr-o nevoie profundă de umanitate.
La mulți ani cu case păstrate, cu medicamente cumpărate, cu mai puțin frig în locuințe și în suflete.
La mulți ani cu speranța că seniorii vor fi văzuți, auziți și protejați.
Poate că acest an va fi anul în care cineva se va trezi.
Poate că va fi anul în care se va înțelege, în sfârșit, cât de prețioși sunt seniorii și cât de mult le datorează această societate.
La mulți ani, seniorilor României.
Nu în singurătate.
Nu în teamă.
Ci împreună pentru demnitate.
Platforma dedicată seniorilor din România – https://ajutorplus60.ro/ Simplu, util, de încredere.
