Naționale

Răbdarea și jertfa, dimensiuni ale educației creștine

Aseară, într-un cadru festiv si-o atmosferă caldă, s-au încheiat lucrările Simpozionului cu participare internațională ,,Sfinții canonizați în 2025 – modele pentru dascălul creștin”, care a adunat laolaltă elevi, studenți, cateheți și profesori atât din România, cât și din diaspora. Organizat sub egida SOCIETĂȚII ȘTIINȚIFICE – Asociația DIDACTICA RED, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Româna a Italiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității ,,Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Episcopia Ortodoxă Română a Canadei, Inspectoratul Școlar Județean Cluj Napoca și Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, simpozionul a creat un cadru academic și formativ, dedicat dialogului, reflecției și colaborării.

Evenimentul a oferit participanților, adunați într-un număr record, oportunitatea de a reflecta și de a cunoaște cât mai mult din experiența si trăirea noilor sfinți contemporani români canonizați recent de Biserica Ortodoxă Română. Prin prezentări, dezbateri și exemple de bune practici, simpozionul și-a propus să ofere tuturor participanților repere solide prin însăși viețile acestor sfinți recent canonizați. Viețile acestor sfinți  reflectă o pedagogie a exemplului, în care învățarea se realizează prin cuvânt și faptă. Educația creștină asa cum reiese din experiența sfinților, are un caracter profund formativ, vizând dezvoltarea integrală a persoanei umane. Pentru cadrul didactic, aceste exemple oferă un model de asumare a responsabilității educaționale, chiar și în contexte dificile, marcate de lipsa motivației sau de fragilitate morală. Misiunea cadrului didactic creștin depășește granițele actului educațional formal. Într-un context educațional marcat de pluralism axiologic, de provocări morale și de o accentuată criză a modelelor, profesorul creștin este chemat să fie nu doar un transmițător de cunoștințe, ci un formator de conștiințe. În acest demers, sfinții Bisericii constituie repere pedagogice și spirituale de neînlocuit, oferind modele autentice de trăire, educare și responsabilitate morală. În cadrul acestui simpozion au prezentat rând pe rând, Prof. dr. Ionița Timiș cu o lucrare de cercetare dedicată Sfântului Liviu Galaction Munteanu „Sfântul Liviu Galaction Munteanu – dascălul vocației jertfelnice”, Prof. dr. Violeta-Marilena Țuțui cu o temă despre „Religia în dimensiune virtuală”, o altă temă deosebită care cercetează erminia picturii la Sfântul Arsenie Boca aparține Arch. Adriana Calin si anume „Aspecte teologice ale picturii Sfântului Arsenie Boca – Reprezentarea hainelor de piele și a luminii necreate”, prof. dr. Ionuț Mîlcomete a realizat o lucrare de cercetare dedicată Sfântului Ilarion Felea și anume „Sfântul Ilarion Felea – preot, teolog și model pentru tânăra generație”, o altă temă deosebită dedicată zilei culturii române, identității și valorilor culturale românești a fost cea a Pr. dr. Ioan Emilian Raza și anume „Ziua Culturii Române. Identitate, memorie, cult, cultură și vocație spirituală”, prof. dr. Vasile Timiș a prezentat de asemenea o lucrare despre „Integrarea culturala europeană”, prof. dr. Delia Cobușteanu a realizat o lucrare de cercetare chipul sfințitor și moral al Parintelui Dumitru Stăniloae și anume „Chipul nemuritor al sfințeniei. Dumitru Stăniloae- reper spiritual și educațional”. Maratonul cultural organizat de ziua culturii române și dedicat sfinților canonizați recent, modele pentru dascălul creștin a fost incheiat cu tema „Etno-teologia Parintelui Dumitru Stăniloae”, realizată de prof. Andreea Mădălina Done. Evenimentul, moderat cu eleganță pedagogică de către prof. Theodora Vild, Pr. dr. Ioan Emilian Raza, prof. dr. Ionița Timiș și  prof. dr.  Delia Cobușteanu, reunește participanți din toate colțurile lumii, oferind un exemplu concret de colaborare internațională, în care credința și educația se completează reciproc.

Prof. Andreea Mădălina Done

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button