Prelungirea Ghencea: Pietonii prin noroi sau pe lângă TIR-uri, în șantierul care se prelungește la nesfârșit

Lucrările la Prelungirea Ghencea din București, începute în septembrie 2019 și estimate inițial să dureze doi ani, continuă să creeze disconfort major locuitorilor din zonă. Alternanța dintre ninsoare și ploi a transformat șantierul într-un teren impracticabil pentru pietoni, care sunt nevoiți să circule prin noroaie sau pe carosabil, printre camioane și TIR-uri, fără trasee sigure amenajate. Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea semnalează că solicitările cetățenilor de a amenaja măcar căi provizorii din pietriș au fost ignorate de constructor.
Monitorizarea recentă a lucrărilor arată că activitatea pe tronsoanele 3 și 4 (Râul Doamnei – Valea Oltului și Valea Oltului – Mărăcineni), precum și pe tronsonul CNAIR (Mărăcineni – Pasaj Domnești) a fost reluată timid, dar starea șantierului continuă să fie un calvar pentru pietoni. Asociația atrage atenția că pe tronsonul 1 și 2 există încă restanțe la spațiul destinat tramvaiului, iar între Valea Oltului și Pasajul Domnești deplasarea este dificilă și periculoasă.
Locuitorii cer autorităților răspunsuri clare privind responsabilitatea pentru menținerea unui traseu sigur: constructorul, firma de salubrizare a Primăriei Sectorului 6 sau CNAIR. În prezent, lipsa unei soluții îi expune la riscuri majore pe tot parcursul șantierului, potrivit Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea.
Din partea CNAIR, directorul general Cristian Pistol a precizat că, din cauza condițiilor meteo extreme, execuția lucrărilor a fost limitată la săpături și montarea tubulaturii pentru rețelele de medie și joasă tensiune. Autorizația de construire pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la patru benzi între Cartierul Latin și Pasajul Domnești a fost emisă abia în noiembrie 2024, iar lucrările au început în ianuarie 2025. Contractul cu Asocierea TRACON SRL – ACVATOT SRL are o valoare de 42 de milioane de lei, fără TVA, cu o durată inițială de 12 luni (2 luni proiectare și 10 luni execuție), însă lucrările sunt departe de finalizare.
CITEȘTE ȘI: „Mărul rușinii” din școlile arădene: o bătaie de joc la adresa copiilor
Pe lângă lărgirea drumului, contractul prevede:
realizarea pistelor pentru biciclete;
amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului (3 m lățime) și piste de biciclete (1,5 m);
modernizarea iluminatului public și a sistemului de canalizare pluvială;
amenajarea a două stații de autobuz;
crearea unei zone mediane de 2×4 m pentru viitoarea cale dublă de tramvai;
intersecții semaforizate și treceri de pietoni.
Sursa foto: Asociația Prelungirea Ghencea









