Ionel Bogdan: România intră pe un trend pozitiv, iar reformele trebuie continuate fără presiuni politice

Deputatul Ionel Bogdan, președinte al PNL Maramureș, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că perioada de peste opt luni de la preluarea guvernării a fost una „extrem de dificilă”, marcată de decizii complicate, dar necesare pentru stabilizarea economică a țării. Liderul liberal a mulțumit românilor pentru înțelegere și responsabilitate, subliniind că măsurile adoptate în această perioadă încep să producă efecte vizibile.
Excedent bugetar și semnale de stabilitate economică
Potrivit lui Ionel Bogdan, România a intrat pe un trend pozitiv, iar datele economice recente confirmă această direcție. „Pentru prima dată din 2019, luna ianuarie s-a încheiat cu excedent bugetar”, a precizat deputatul liberal, adăugând că acest rezultat este însoțit de scăderea inflației și de o evoluție favorabilă a dobânzilor. În opinia sa, aceste elemente reprezintă „semne clare de predictibilitate” și de consolidare a încrederii în economia românească.
El a subliniat că, pentru a demonstra că România este un stat serios și responsabil, Guvernul trebuie să continue programul de guvernare și reformele asumate. „Reforma pensiilor magistraților și reforma administrației publice arată că acest guvern reduce cheltuielile și taie și de la stat, nu doar de la cetățeni”, a afirmat Ionel Bogdan. În acest context, l-a caracterizat pe Ilie Bolojan drept „încăpățânat”, explicând că doar prin consecvență și fermitate pot fi implementate reforme reale.
Mesaj ferm către PSD
Referindu-se la declarațiile recente ale unor lideri ai Partidul Social Democrat, deputatul liberal a avertizat că evaluările și criticile lansate în spațiul public pot afecta credibilitatea Guvernului și a României. „Nu Sorin Grindeanu sau PSD fac ordine în PNL. PSD poate să lase excesul de zel și să își gestioneze propriile rânduieli de partid”, a declarat Ionel Bogdan.
El a adăugat că nu se poate adopta simultan postura de partid aflat la guvernare și, în același timp, de opoziție. „Șantajul politic nu ajută pe nimeni”, a concluzionat liderul liberal, subliniind necesitatea coerenței și responsabilității în actul de guvernare.
Pachet de relansare economică de 5 miliarde de euro
În cadrul aceleiași conferințe, secretarul de stat în cadrul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Gabriel Ștețco, a prezentat detalii despre pachetul de relansare economică promovat de Guvernul României.
Programul prevede un mecanism de finanțare în valoare de 5 miliarde de euro, disponibil până în 2032, destinat mediului antreprenorial. Fondurile vizează atât companiile care doresc să se dezvolte, cât și firmele aflate în dificultate, precum și investițiile noi, inclusiv proiectele strategice de peste 200 de milioane de euro, unde statul român va interveni pentru prima dată cu finanțare directă.
Gabriel Ștețco a subliniat că programul pune accent pe industria prelucrătoare, reducerea dezechilibrelor din balanța comercială, garanții de stat pentru IMM-uri, sprijin prin Banca de Investiții și Dezvoltare și granturi dedicate românilor din diaspora care vor să revină în țară pentru a-și deschide afaceri.
East Invest Facility – oportunitate pentru Maramureș
Oficialul a făcut referire și la platforma East Invest Facility, lansată de Comisia Europeană, care pune la dispoziția statelor de la granița cu Ucraina finanțări cuprinse între 20 și 28 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi cu dobânzi preferențiale.
„Este un mecanism extrem de important pentru autoritățile locale și pentru mediul antreprenorial, mai ales în contextul dificultăților de asigurare a cofinanțărilor”, a declarat Gabriel Ștețco, precizând că județul Maramureș dispune de un portofoliu consistent de proiecte ce pot beneficia de aceste instrumente financiare. El a subliniat că România traversează o nouă paradigmă, în care nu toate investițiile mai pot fi susținute exclusiv din granturi nerambursabile, iar utilizarea inteligentă a împrumuturilor avantajoase devine esențială.
Reforma administrației publice
La rândul său, subprefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a afirmat că reforma administrației publice reprezintă un prim pas către un stat mai eficient și mai orientat spre nevoile cetățenilor. El a respins ideea că reforma ar afecta dezvoltarea autorităților locale, susținând că primăriile nu vor avea bugete mai mici, ci în cele mai multe cazuri bugete cel puțin la nivelul anului precedent sau chiar mai mari.
În completare, Ioan Muntean, secretar general al PNL Maramureș și inspector școlar județean adjunct, a explicat că reforma bugetară face parte dintr-un proces început anul trecut în sistemul de învățământ și extins acum la nivelul administrației publice. Scopul este un aparat bugetar mai suplu, dar mai eficient, capabil să răspundă mai bine așteptărilor cetățenilor.
În concluzie, mesajul transmis de liderii liberali maramureșeni este unul de continuitate și fermitate: reformele trebuie duse la capăt, stabilitatea economică trebuie consolidată, iar disputele politice nu trebuie să afecteze credibilitatea Guvernului și a României.









