Primarul Municipiului Baia Mare, prezent la Bruxelles pentru viitorul orașului și fondurile europene 2028–2032

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, se află zilele acestea la Bruxelles, unde se discută viitorul orașului în cadrul negocierilor pentru exercițiul financiar european 2028–2032, cu accent pe fondurile europene și direcțiile de investiții pentru comunitate. Obiectivul oficialului, alături de ceilalți primari din rețeaua Eurocities, este să reprezinte interesele comunităților pe care le conduc și să se asigure că municipiile pot continua să își stabilească singure prioritățile.
Primarul a subliniat că prezența sa la Bruxelles nu este doar formală, ci orientată spre rezultate concrete. Dincolo de agenda Eurocities, el profită de fiecare oportunitate pentru a construi relații noi, a deschide uși și a crea punți de legătură în beneficiul municipiului Baia Mare.
Prima întâlnire la Bruxelles a adus oportunitatea de a discuta cu Excelența Sa Andreea Păstârnac, ambasadorul României în Belgia, un partener apropiat Maramureșului. Primarul i-a mulțumit pentru primire, pentru deschiderea la dialog și pentru discuția aplicată pe teme de interes ale comunității. În cadrul acestei convorbiri, au fost abordate în special oportunitățile de promovare a turismului în Baia Mare și în întreaga regiune Maramureș, precum și necesitatea consolidării vizibilității identității culturale și lingvistice unice a zonei.
Ca prim pas, s-a propus organizarea la Bruxelles, cu sprijinul Ambasadei, a unei expoziții de Paște care să prezinte tradițiile și obiceiurile Maramureșului. În paralel, primarul a menționat că sunt în desfășurare discuții pentru stabilirea unei relații de înfrățire cu un oraș belgian dezvoltat prin turism, un parteneriat despre care vor fi oferite detalii în perioada următoare.
De asemenea, oficialul a discutat despre importanța unei prezențe mai constante a regiunii la Bruxelles și intenția de a consolida această vizibilitate prin deschiderea unui centru care să reprezinte interesele comunității și să faciliteze atragerea de fonduri europene. Această inițiativă urmărește să asigure o legătură directă și permanentă între municipiul Baia Mare și instituțiile europene, sporind șansele de finanțare și promovare a regiunii.
˝Îi mulțumesc, încă o dată, Excelenței Sale Andreea Păstârnac, ambasadorul României în Belgia, pentru deschiderea și sprijinul oferit. Pe voi, dragi băimăreni, vă voi ține la curent și cu alte momente și întâlniri importante din cadrul acestei vizite de lucru. Am promis că voi face vocea orașului nostru auzită acolo unde contează și mă țin de cuvânt!˝ a precizat primarul Doru Ioan Dăncuș pe contul său de socializare.
Prin această vizită, primarul municipiului Baia Mare reafirmă angajamentul său de a folosi fiecare oportunitate pentru dezvoltarea orașului și pentru creșterea vizibilității culturale și economice a comunității la nivel european.











