Bărbat arestat pentru trafic de migranți după ce a transportat ilegal cetățeni ucraineni

Polițiștii de frontieră din Poienile de Sub Munte au documentat o activitate de călăuzire a migranților, după ce au descoperit că un bărbat din județ ar fi transportat ilegal doi cetățeni ucraineni care intraseră fraudulos în România. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi perceput câte 50 de euro pentru fiecare persoană transportată.
Cazul a fost înregistrat din oficiu, iar investigațiile au fost extinse rapid. În baza mandatelor emise de Tribunalul Maramureș, polițiștii de frontieră, cu sprijinul structurilor teritoriale, au efectuat percheziții în urma cărora au fost ridicate bunuri relevante pentru anchetă: un autoturism de teren, două telefoane mobile și suma de 52.350 de euro.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost condus la audieri, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți a decis arestarea sa pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, care urmăresc documentarea completă a activității infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua de trafic de migranți.









