Ciprian Demeter: Summit-ul B9 – când busola nu mai are nord și Marile Puteri au părăsit definitiv tabla de șah

Bucureștiul anului 2026 ar fi trebuit să fie astăzi epicentrul decizional al lumii libere. Summitul B9 co-prezidat de președintele Nicușor Dan și de omologul său polonez, Karol Nawrocki, se desfășoară sub sloganul ambițios „Delivering More for Transatlantic Security”, dar, dincolo de protocolul strălucitor și de prezența onorantă a Secretarului General al NATO, Mark Rutte, în aer plutește un sentiment amar de abandon.

O privire pe lista oficială a invitaților dezvăluie o crudă realitate geopolitică: marile puteri europene, Franța, Germania, Marea Britanie sau Italia nu au trimis nici măcar un reprezentant de rang secund. Nici măcar din curiozitate. Nici măcar pentru a mima solidaritatea despre care vorbesc atât de des la tribuna de la Bruxelles. Pentru Berlin și Paris, se pare că „securitatea transatlantică” se discută doar în saloane închise, departe de praful și zbuciumul liniei de contact. Această absență nu este o eroare de agendă, ci o sentință diplomatică: Estul este scutul, dar nu i se permite să fie vocea care dă tonul în concertul puterilor.

Pentru Nicușor Dan, acest summit este un test de foc pe care pare să-l susțină fără manualul de instrucțiuni. Așa cum aminteam anterior, Nicușor Dan, captiv într-o „matematică a speranței” care rareori se traduce în instinct politic brut, se vede astăzi co-prezidând o reuniune de o importanță vitală, dar lipsită de „greii” care ar putea valida deciziile luate.

Este o imagine de o tristețe profundă: Nicușor Dan primind, rând pe rând, liderii baltici și nordici, oameni care asemenea nouă cunosc teama profundă față de tăvălugul rusesc, în timp ce Washingtonul trimite doar un Subsecretar de Stat, pe Thomas DiNanno. Chiar și SUA, „garantul suprem”, a ales un nivel de reprezentare tehnic, administrativ, pentru controlul armamentelor, ferindu-se de greutatea politică a unui Secretar de Stat sau a unui Vicepreședinte. Nicușor Dan pare un lider care încearcă să construiască o catedrală a securității, dar căruia marile puteri îi trimit doar ucenici, refuzând să se așeze la masa decidenților

Poate cea mai usturătoare palmă diplomatică vine însă din vecinătate. Într-o Europă Centrală în care solidaritatea ar trebui să fie instinct de supraviețuire, Ungaria a decis că interesele acestui summit merită doar atenția unui ambasador, Kissné Hlatki Katalin. Nici Prim-ministrul, nici Președintele Ungariei nu au binevoit să treacă granița.

Mesajul Budapestei este de un cinism absolut: „suntem membri B9 pe hârtie, dar nu ne interesează viziunea voastră despre securitate”. Pentru Ungaria, Bucureștiul nu este un pol de putere, ci o etapă birocratică ce poate fi delegată unui diplomat de carieră. Lipsa de interes a Budapestei, coroborată cu absența Berlinului și a Parisului, transformă B9 într-un „club al îngrijoraților”, un cerc de lideri care știu că sunt pe cont propriu, în timp ce „Marii” își negociază separat liniștea cu istoria. Este o dovadă clară a eșecului de a crea un front unit în regiune, un eșec pe care Nicușor Dan nu are capacitatea să-l gestioneze și pe care consilierii săi „aduși pe baza recomandării” nici măcar nu-l pot decoda.

Pe de altă parte, lista prezențelor este o hartă a durerii și a rezilienței. Gitanas Nausėda, Alar Karis, Edgars Rinkēvičs, Petr Pavel, Alexander Stubb și, desigur, Volodimir Zelenskyy. Aceștia sunt liderii „liniei întâi”, care nu au venit la București pentru poze, ci pentru că nu au de ales, fiindcă pentru ei „transatlantic security” este diferența dintre independență și ocupație și nu un slogan.

Prezența Danemarcei prin Mette Frederiksen și a Suediei prin Pål Jonson arată că Nordul Europei a înțeles mai repede decât Vestul că se strânge cleștele geopolitic. Dar cât de mult pot „Micii” să „livreze mai mult” pentru securitatea transatlantică dacă cei care dețin resursele financiare și tehnologice ale Europei întorc spatele? Nicușor Dan se regăsește în centrul acestui paradox: este gazda celor care au voință, dar nu au putere suficientă, în timp ce aceia care au puterea privesc summitul ca pe o reuniune regională minoră.

Așa cum avertizam, Nicușor Dan este dezinformat continuu de un cerc de interese care îi trunchează realitatea. Probabil i s-a șoptit că „este un succes enorm faptul că Mark Rutte este prezent”. Și este. Dar nimeni nu-i spune că absența lui Macron sau a lui Scholz este un semnal de alarmă despre irelevanța diplomatică în care glisează România sub mandatul său.

Se iau decizii eronate pentru că se bazează pe impresia că „suntem importanți”, uitând că importanța se măsoară prin rangul celor care vin să te asculte. Când la masa ta nu se așază decidenții marilor economii europene, înseamnă că ești privit ca un administrator de criză, nu ca un partener strategic. Nicușor Dan rămâne captiv în acest haos de dezinformare, în care i se vinde „succesul de imagine” al unui summit B9, în timp ce România este tot mai izolată în interiorul marii familii europene.

Summitul se va încheia, probabil, cu un comunicat de presă scris în termeni tehnici, plin de angajamente și viziuni, dar dincolo de cuvinte, rămâne imaginea amară a unei Europe scindate. Estul strigă, Vestul nu ascultă. Nicușor Dan prezidează, Puterea reală absentează.

Zilele acestea avem imaginea unui București plin de delegații oficiale, cu un Nicușor Dan care încearcă să fie busola unei regiuni aflate în furtună, dar fără a avea sprijinul celor care pot opri vântul. România rămâne tabla de șah pe care pionii, statele estice, se adună să discute despre supraviețuire, în timp ce „Marii Jucători” au părăsit masa, crezând că jocul nu îi mai privește.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114