Constantin Stoenescu: Jocuri politice fără orizont. Modelul parameciului

Informațiile pe care le primim în ultima vreme despre funcționarea economiei României de la instituțiile statului român și de la diverse organizații economice internaționale, de la nivelul Uniunii Europene sau de la nivel global, nu sunt deloc optimiste. Prognozele de creștere economică pentru anul 2026 se tot revizuiesc în jos, în unele estimări vorbindu-se de aproape simbolicul 0,1%, masa împrumuturilor de pe piețele financiare este în creștere pentru că trebuie să plătim datorii pe care le-am rostogolit anterior, deficitul comercial este tot foarte mare, adică importăm mult mai mult decât exportăm, capitalul străin investițional și-a redus intrările, inflația tinde spre nivelul record de 11%, cel mai mare din Europa, șubrezind și mai mult veniturile cetățenilor, iar șomajul se menține și el la peste 6%, cu o pondere îngrijorătoare în rândul tinerilor. Singura speranță ne-a rămas în fondurile europene, dar și aici sunt probleme cu îndeplinirea jaloanelor din PNRR, de unde probabilitatea de a nu absorbi tot ce avem la dispoziție. E drept, avem anunțată și o victorie pe primul trimestru, scăderea deficitului bugetar ca urmare a reducerii cheltuielilor și creșterii taxelor.

Am fost aproape de un colaps financiar, ne-am salvat prin măsuri disperate, dar ele nu au fost continuate de o reformă sau, dacă cuvântul „reformă” s-a tocit și a pierdut din semnificație, de o transformare structurală, economică și a statului, care să ducă la echilibrare și redresare. Așa că am ajuns în impas tocmai pentru că avem aceleași instituții obosite și aceleași personaje de carton care fac un leadership al conservării pozițiilor de către o clasă politică incapabilă să se revizuiască pe sine. Este evident că am încetinit și ne-am oprit, de parcă tot ce am fi avut de făcut ar fi fost doar deciziile preliminare care au instalat austeritatea.

Că problema majoră este a incapacității clasei politice de a schimba ceva este dovedit de comportamentele diverselor personaje politice, cu declarații care creează confuzie doctrinară și ideologică, de nu mai înțelegi care-i dreapta și care-i stânga și dacă mai putem vorbi despre un spectru politic în România. Suntem într-o situație în care toți vor să aibă doar puterea, să ajungă acolo dacă nu o au sau să o păstreze dacă o au, dacă s-ar putea prin măsuri dintre cele mai populiste, ca și cum fuga de reformă ar fi sportul preferat de toți ca pe vremea crosurilor „Daciadei”.

Și mai grav este faptul că o lungim la maximum cu negocierile privind noul guvern, scufundați într-un interimat neputincios, în timp ce economia mondială se mișcă, urmează tendințe, fără să ne aștepte pe noi. Așa cum am făcut-o de multe ori în istoria noastră recentă, pierdem iarăși timp istoric și amânăm decizii pe care ar fi trebuit să le luăm ieri sau azi.

Dialogul și comunicarea politică sunt depreciate, nici nu-i de mirare, se întâmplă asta în întreaga lume. Așa că, de ce să nu rămânem în aceeași zeflemea și aceeași bășcălie pe care le știm cel mai bine să le practicăm? Spațiul public al comunicării și argumentării este complet viciat, cu personaje care nu se ascultă unele pe altele, dau declarații și fug, cu o lipsă cronică a dialogului rezonabil și a critciii constructive, fapt care ne face să ne întrebăm dacă nu cumva am atins un nivel maladiv al unei psihoze sociale de care nu ne putem vindeca decât prin terapii radicale.

Nu avem un proiect clar de ieșire din această răscruce politică și mă tem că, în cele din urmă, vom alege aceleași căi bătătorite, ale căderii la pace pentru a salva moștenirea trecutului, statul nefuncțional pentru cetățeni, dar util unei clase politice care trăiește chiar de pe urma lui. Suntem într-un cerc vicios în care este adus orice personaj mai nou apărut pe scena politică, ca într-o lume imaginată de Orwell în care sistemul stăpânește pe deplin și dizolvă orice alternativă.

Pe scurt, nu avem niciun fel de orizont. Orbecîim prin istorie, de parcă marea noastră vocație ar fi să supraviețuim doar și nimic mai mult. Dar asta vrea și un organism unicelular, așa cum ar fi un parmeci care are capacități de locomoție, digestie și reproducere și pentru care viața atât înseamnă. Chiar să fi involuat politic până la acest nivel primitiv al rutinei simplei supraviețuiri? S-ar părea că da, de vreme ce rețeau se reproduce la nesfârșit printr-o autogamie care o conservă și îi salvează interesele.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114