Județul Maramureș

Incendiu devastator la biserica de lemn din Poșta, Maramureș. Monumentul istoric din 1675 a fost distrus de flăcări

Un incendiu de proporții a distrus, în dimineața zilei de vineri, vechea biserică de lemn din satul Poșta, comuna Remetea Chioarului, județul Maramureș. Flăcările au cuprins rapid întregul lăcaș de cult, inclusiv turla înaltă de aproximativ 25 de metri, existând în permanență riscul prăbușirii structurii.

Alarma a fost dată în jurul orei 04:00, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș a mobilizat un dispozitiv amplu de intervenție: trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară pentru intervenții la înălțime, două echipaje SMURD, o cisternă pentru alimentarea cu apă și două autospeciale de primă intervenție și comandă.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat pe întreaga construcție, afectând aproximativ 200 de metri pătrați. Din cauza intensității flăcărilor, turla bisericii a fost cuprinsă de foc, iar intervenția salvatorilor s-a desfășurat în condiții dificile, pe fondul pericolului iminent de prăbușire. După mai multe ore de luptă cu focul, incendiul a fost localizat, iar echipele au continuat operațiunile pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor produse de incendiu. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită în urma cercetărilor.

Un monument istoric cu o vechime de peste 350 de ani

Biserica de lemn din Poșta, cu hramul „Sfântul Ilie”, a fost ridicată în anul 1675 și era înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice a României (cod LMI MM-II-m-A-04606). Lăcașul reprezenta unul dintre cele mai valoroase exemple de arhitectură religioasă tradițională din Țara Chioarului și făcea parte din circuitul turistic al bisericilor de lemn din Maramureș.

Edificiul era construit în stil maramureșean autentic, remarcându-se prin proporțiile armonioase și prin elementele decorative specifice. Pridvorul era susținut de patru stâlpi masivi din stejar, uniți prin arcade atent sculptate, iar parapetul era realizat din scânduri dispuse vertical, completate de o balustradă ornamentată. Turla zveltă și acoperișul din șindrilă reprezentau elemente definitorii ale monumentului, apreciate atât de specialiști, cât și de turiști.

Distrugerea bisericii reprezintă o pierdere importantă pentru patrimoniul cultural al Maramureșului și pentru arhitectura tradițională din România.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button