Consiliul Județean Maramureș lansează licitația pentru Parcul de Specializare Inteligentă Fărcașa. Proiect finanțat din fonduri europene

Consiliul Județean Maramureș a lansat procedura de achiziție pentru realizarea Parcului de Specializare Inteligentă Fărcașa, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură economică din județ, destinat atragerii investițiilor și dezvoltării sectoarelor inovatoare.
Investiția urmărește crearea unui ecosistem modern pentru companiile care activează în domenii cu valoare adăugată ridicată, oferind infrastructura necesară dezvoltării afacerilor, transferului tehnologic și colaborării dintre mediul de afaceri, universități, institute de cercetare și administrația publică.
Potrivit Consiliului Județean Maramureș, proiectul are ca obiectiv stimularea competitivității economice, încurajarea inovării și crearea de noi locuri de muncă, contribuind la dezvoltarea durabilă a zonei.
„Prin această investiție se urmărește crearea unui mediu competitiv pentru companiile care activează în domenii cu valoare adăugată ridicată, stimularea inovării și transferului tehnologic, precum și generarea de noi oportunități de dezvoltare și locuri de muncă pentru comunitatea locală. Invităm operatorii economici interesați să consulte documentația și să participe la această procedură de achiziție. Împreună construim infrastructura care va susține competitivitatea, inovarea și dezvoltarea durabilă a Maramureșului”, transmite Consiliul Județean Maramureș.
Parcul de Specializare Inteligentă Fărcașa este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 (Regio Nord-Vest), cu fonduri din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), gestionate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Calendarul licitației
Operatorii economici interesați pot depune oferte până la 3 august 2026, ora 15:00, termen stabilit în documentația de atribuire publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Prin realizarea acestui parc de specializare inteligentă, autoritățile județene urmăresc transformarea Maramureșului într-un pol regional pentru investiții, inovare și dezvoltare economică, în concordanță cu strategia europeană de specializare inteligentă.









