PROF. CONSTANTIN STOENESCU: Așteptând Reforma!

Două personaje, Vladimir și Estragon, așteaptă în zadar sosirea cuiva numit „Godot”. Cam așa ar putea fi descrisă pe scurt acțiunea uneia dintre cele mai influente piese de teatru ale secolului trecut, „Așteptându-l pe Godot”  de Samuel Beckett. Godot este doar o absență, ar putea fi Dumnezeu, au interpetat unii, ori o speranță deșartă, ori o salvare care nu se petrece, au propus alții. Am început în ultima vreme să am aceeași impresie a unui absurd înrudit cu incertitudinea și cu nimicul atunci când aud vorbindu-se în spațiul public românesc despre reformă.

CITEȘTE ȘI: Statistic, ne-am dezmorțit economic

Ni s-a propmis o reformă și această promisiune i-a credibilizat pe cei ce au făcut-o în fața societății civile. Să fie clar, actuala configurație politică, de la președinte la coaliția de guvernare, nu este un rezultat al acțiunii politice și al meritelor partidelor, ci un efect al disperării societății civile față de o clasă politică incapabilă să propună un proiect de țară și să acționeze ritmic și cu sens într-o direcție care se bucură de consesnl social. Or, acum trecem într-un interval al erodării acestei încrederi că se poate găsi o soluție politică coerentă, iar această deamăgire a celor care erau, hai să zicem așa, într-un sens general, de partea rațiunii, deschide spre riscuri politice și sociale care pot duce la evoluții haotice ale societății.

Într-adevăr, recunoaștem, economia ajunsese într-o situație de criză acută și deficitele adâncite de ultimele guvernări deveniseră dezechilibre care agravau starea generală a societății. De aceea, era nevoie de o terapie de urgență pentru a ne stabiliza și a nu ajunge în categoria „junk” ca rating de țară. S-a vorbit prea puțin despre acest pericol, mulți nici nu l-au conștientizat și au trăit în tot felul de bule ideologice în care fake-urile le-au sucit mințile spre fantasnagorii care le-au secat energiile. Bun, aveam nevoie de o operațiune de salvare economică și ea a fost făcută în modul cel mai simplu în care ar fi putut fi realizată, prin creșteri de taxe. Din fericire, efectul a fost imediat, dovadă că putem vorbi de un capitalism românsec consolidat în ciuda incompetenței  politicienilor. Povara stabilizării a căzut în sarcina contribuabililor și a întreprinzătorilor.

CITEȘTE ȘI: Clasamentul fericirii

Dar reforma promisă nu înseamnă creșteri de taxe. A fost nevoie de stabilizare, aceasta a fost obținută, ba chiar în condițiile în care nu s-a intrat în recesiune, ci, datele statistice confirmă, avem o ușoară deznmorțire economică la sfârșit de an. Această veritabilă performanță a fost posibilă tocmai pentru că la firul ierbii întrepreionzătorii și cetățenii au acționat reactiv, au reprioritizat și au ținut motoarele economiei la o turație adecvată. Cred însă că s-a atins deja pragul de suportabilitate privind creșterea taxelor și a impozitelor adică este destul, nu mai trebuie să se mizeze pe asemenea măsuri de aici încolo.

S-a vorbit despre intrarea în noua etapă a reducerii cheltuielilor și ar fi cel mai bine ca aceasta să fie cuplată cu începutul reformei statului.  Constatăm însă că ne-am împotmolit în dezbateri politicianiste în care au prevalență interese partinice ori transpartinice. S-au redus cheltuieli prin reduceri de personal, nu întotdeauna în modul celo mai inspirat, unele reduceri având ca efect deteriorarea funcțională a diverselor sisteme sociale, așa cum ar fi, de exemplu, sistemul de educație. Acesta a fost supus la șocuri în toate intervalele de criză, motivându-se că, numeric vorbind, este cel mai mare angajator bugetar. Reducerile de cheltuieli trebuie făcute acolo unde cheltuielile sunt inutile social și economic, au rolul de privilegii sau cârpeli sau servesc unor interese private. Spectacolul oferit este unul al confruntărilor sterile, iar deciziile eficiente întârzie să apară.

E drept, pentru a lua cele mai bune decizii ai nevoie atât de expertiză cât și de forță politică. Am îndoieli cu privire la realizarea ambelor condiții atâta vreme cât văd în poziții cheie personaje care au servit patria și în configurații anterioare, când criza a fost produsă. Pot fi oare autorii crizei salvatorii de care avem nevoie? Desigur că nu, ei nu fac nimic altceva decât să perpetueze schemele de profit personal în care au lucrat anterior.  Cât privește forța politică, aceasta este subminată de divergențe de toate felurile, de la interese personale la viziuni politice și servituți de tot felul.

CITEȘTE ȘI:  Avem Catedrală!

Așadar, așteptăm în continuare reforma. Creșterile de taxe și reducerile de cheltuieli nu sunt decât măsuri profilactice. Societatea noastră are nevoie de o reformă profundă, una care să ajungă până la rădăcina lucrurilor. Ar fi timpul să o începem, nu știu, poate se vor face greșeli, dar mai bine să facem ceva decât nimic