Secătuită de politicile aberante ale regimului comunist de dinainte de anul 1989 și ținută în stagnare de nepriceperea guvernanților de după anul 1990, România a pornit foarte de jos din punct de vedere economic și a reușit miraculos să aibă după anul 2000 cea mai mare creștere economică dintre statele actualei Uniuni Europene, de peste zece ori dacă comparăm  cu nivelul atins în ultimul an de comunism și de peste șase ori dacă luăm ca reper anul 2007, anul intrării în UE. Sursa principală a acestei creșteri spectaculoase stă în principal în inițiativa privată și abia apoi în ghidajul politic guvernamental. Din păcate, deși economic ne-am inserat în galopul colectiv al UE și suntem deja la nivelul mediu al statelor din OCDE, în privința educației am înregistrat rateu după rateu și am ajuns într-o situație precară a sistemului ca totalitate. Succcesele individuale obținute pe ici și pe colo, ața cum ar fi acelea de la olimpiadele școlare internaționale, sunt rezultatul efortului personal, nicidecum roade ale funcționării eficiente a sistemului educațional.

CITEȘTE ȘI:  Davos, la „Muntele vrăjit”

Pentru a vedea unde ne situăm propun să ne uităm în raportul Education at a Glance 2025 publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Datele sunt alarmante și dovedesc că dintre toate capitolele, cel mai prost stăm la educație, tendința ultimelor decenii find, în ciuda unor aprențe, una descendentă. Voi puncta câteva aspecte.

Unii zic că avem prea multe locuri de la buget pentru studenți și vor să le reducă pentru a echilibra bugetul. Or, România are un procent de doar 19% din totalul populației de persoane între 25 și 64 de ani care au obținut pe parcursul vieții o diiplomă universitară, în timp ce media OCDE este de 42%. Dacă restrângem intervalul de vârstă și luăm grupul tinerilor de 25-34 ani, atunci vom constata o pondere de 23%, ceva mai mare, dar în scădere față de ponderea anterioară, semn că după ce a existat un entuziasm interesat pentru a avea diplome, iar unele universități, în principal cele din sectorul privat, au profitat de situație și au făcut o afacere din oferirea de diplome care nu aveau neapărat acoperire în competențe, a scăzut numărul celor care după terminarea studiilor liceale urmează o facultate. Faptul că un mare număr de absolvenți cu sau fără bacaluereant, cam un sfert dintre ei, nu fac nimic, nici nu se angajează și nici nu își continuă studiile, este o mare problemă a României actuale și tinde să devină o tendință cronică. Atenție la această masă critică a tinerilor care sunt complet în afara educației și în afara pieței muncii!

CITEȘTE ȘI: Așteptând Reforma!

O altă problemă pe care am avut-o în ultimele decenii a fost ritmul relativ lent și inechitabil de creștere a salariaților cu studii, ceea ce a dus la deprecierea diplomei universitare, un bun exemplu fiind chiar salarizarea din domeniul educațional, un profesor din învățământul preuniversitar fiind concurat cu ușurință de un angajat fără studii universitare din alte domenii. Întrebarea retorică a devenit un refren al dezinteresului făță de educație: „De ce să înveți dacă poți face bani și fără să știi prea multă carte?”. Desigur, diploma universitară oferă avantaje în ocuparea unui post care cere anumite competențe, dar nu neapărat și avantaje salariale.  Drept urmare, numărul intrărilor de cadre didactice tinere în sistemul de învățământ este mai mic decât numărul celor care se pensionează, de unde și deprofesionalizarea care se produce ca urmare a angajării pe posturile vacante a unor suplinitori neperformanți.

CITEȘTE ȘI: Statistic, ne-am dezmorțit economic

Este evident că una dintre marile vulnerabilități ale României este subfinanțarea sistemului educațional și a cercetării. Dacă vorbim despre studenție, atunci vom constata că creșterea costurilor de viață în marile orașe care sunt și centre universitare îi împiedică pe tinerii care provin din familii cu venituri mici sau medii să concureze echitabil cu tinerii care vin din familii care au putut suporta anterior inclusiv costurile învățământului paralel, adică sistemul de meditații.  Comparativ cu media OCDE, România cheltuiește pentru un student  mult mai puțin decât majoritatea statelor membre, iar pe total, ponderea cheltuielilor pentru educație în PIB este mult sub media de 4,7%, undeva pe la 2,5%, ceea ce ne transformă  în codașii clasamentului.

CITEȘTE ȘI: Clasamentul fericirii

Efectul acestei subfinanțări a dus în ultimii an și la un declin în privința locurilor ocupate de universitățile românești în ierarhiile globale ale învățământului superior. Dacă în urmă cu un deceniu cele mai bune universități de la noi tindeau spre intervalul 501-600, în ultimele clasamente am coborât în jurul locului 1000 sau chiar mai jos, chiar dacă unele specialități au rămas mai în față. Este evident că nu rezistăm unei competiții din ce în ce mai puternice, deși, în termeni comparativi, și universitățile românești au înregistrat  în privința publicării de articole în reviste bine cotate sau participări la congrese internaționale de prestigiu. Totuși, performațele nu au crescut suficient de mult, ci, în termeni comparativi, am fost depășiți de alte universități care au venit din urmă și au crescut mai repede decât ale noastre. Despre domeniul R&D nu mai vorbesc, ar fi doar consemnarea unei stagnări.

CITEȘTE ȘI: Statistic, ne-am dezmorțit economic

Este de neînțeles perpetuarea acestei politici iresponsabile la nivel statal în condițiile în care societatea actuală este una bazată pe cunoașterea, iar cunoașterea reprezintă cel mai mare avantaj competitivîntre națiunuile lumii. Toate societățile care au progresat enorm din punct de vedere economic și social au făcut-o pentru că au investit în educație și cercetare. Noi nu o mai facem de decenii, în contratimp cu istoria și cu „mersul lumii”, ne blocăm în calcule contabile mărunte care, în cele din urmă, nu înseamnă prea mult pentru buget, dar înseamnă enorm pentru cei vizați. Din păcate, nici de organizarea și gestionarea sistemului educațional nu ne mai ocupăm în mod profesionist, căci provizoratul, interimatul și improvizația au devenit de fapt cuvintele de ordine ale domeniului. Efectele pe termen mediu și lung vor fi costisitoare, situația cere acțiune urgentă.