Editoriale
-
Ciprian Demeter: Când puterea mimează conflictul, iar România trăiește din reflex
Sunt momente când, privind scena politică românească, ai senzația că urmărești un teatru de umbre. În față, în lumina reflectoarelor,…
Citește -
A V-a ediție a Universității de Vară „Sfântul Liviu Galaction de la Cluj”
În perioada 5–10 iulie 2026, în cadrul cultural și duhovnicesc al Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, s-a desfășurat cea…
Citește -
Victor BANȚA: Brâncuși a intrat în UNESCO. Administrația Târgu Jiului a rămas în urmă!
În iulie 2024, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. A fost o victorie istorică…
Citește -
Călin D. Costache: Datoria și obligația masonului față de francmasonerie
Datoria și obligația masonului față de francmasonerie. Francmasoneria nu reprezintă doar o asociere de oameni uniți prin idealuri comune, nici…
Citește -
TITI SULTAN: INTERIMATUL FUNCȚIEI DE PRIM-MINISTRU
Având în vedere poziția constituțională a prim-ministrului, în cazul în care acesta are ca efect încetarea calități de prim-ministru, potrivit…
Citește -
Prof. Gheorghiță Geană: Note de jurnal cu Constantin Noica – partea II
Gheorghiță Geană este una dintre personalitățile importante ale antropologiei filosofice și ale gândirii umaniste românești contemporane. Profesor universitar doctor, cercetător,…
Citește -
Călin D. Costache: Cronologia marilor rituri masonice europene
Cronologia marilor rituri masonice europene. Privirea asupra istoriei ritualurilor masonice este adesea filtrată printr-o schemă prea îngustă, ca și cum…
Citește -
14 iulie – Ziua Transmisioniștilor Militari
În fiecare an, la 14 iulie, Armata României marchează Ziua Transmisioniștilor Militari, dedicată militarilor din Arma Comunicații și Informatică –…
Citește -
Ciprian Demeter: Despre oamenii mari și faptele mici: ce mai înseamnă interesul național în România de astăzi?
Există o veche vorbă din bătrâni, aproape un proverb al înțelepciunii politice: „pentru oamenii cu adevărat mari, faptele mici contează…
Citește -
Ionel Crăciun: Ziua Franței – 14 iulie
Pe 14 iulie, Franța își sărbătorește ziua națională, evocând unul dintre cele mai importante momente din istoria sa: căderea Bastiliei,…
Citește