Într-o comună de câmpie, într-un sat de munte sau într-un cartier de oraș, tragediile nu apar din senin. Ele apar după perioade lungi în care semnalele se adună și rămân neobservate. Uneori prin  certuri și scandaluri repetate, alteori printr-o liniște prelungită, gospodării care se degradează sau oameni care dispar din viața comunității. După fiecare eveniment grav, auzim aceeași reacție: nu am știut, nimeni nu s-ar fi gândit. De cele mai multe ori, semnele au existat, dar nimeni nu le-a citit la timp, nu au fost înțelese, sau nu au fost asumate ca responsabilitate comună.

CITEȘTE ȘI: Xanax, Anxiar sau Diazepam? Când soluția pentru anxietate devine noua ta problemă de sănătate – partea I

Sănătatea mintală și prevenirea adicțiilor depășesc sfera medicală,  ținând și de siguranță publică și de bunăstarea comunității. O persoană cu o tulburare psihică netratată sau cu o adicție severă afectează direct viața a cel puțin patru sau cinci persoane (familia, vecinii, colegii).  Intervențiile de urgență, distrugerile materiale, episoadele de violență și presiunea constantă pe serviciile sociale generează costuri mult mai mari decât prevenția și intervenția timpurie. Experiența clinică și datele din teren confirmă acest lucru.

Pentru administrația locală, modul în care este definită persoana vulnerabilă are consecințe directe. De aici ar trebui să pornească prioritățile și alocarea resurselor. Vulnerabilitatea nu se reduce la lipsa veniturilor. Ea descrie situația unei persoane care, din motive psihice sau sociale, nu mai reușește să se protejeze sau să își exercite drepturile. Vorbim despre oameni aflați într-un echilibru psihic instabil, care fără sprijin extern pot ajunge rapid la marginalizare, boală severă sau comportamente autoagresive ori agresive față de alții.

Vulnerabilitatea se schimbă odată cu viața, un om funcțional astăzi poate deveni vulnerabil mâine. Un deces în familie, pierderea locului de muncă, înaintarea în vârstă pot declanșa dezechilibre psihice.  În practica psihiatrică vedem frecvent persoane care nu mai cer ajutor, nu pentru că nu au nevoie, ci pentru că boala le afectează capacitatea de a înțelege situația sau de a avea încredere. În aceste cazuri, supraviețuirea cu demnitate depinde de vigilența celor din jur și de reacția serviciilor sociale.

CITEȘTE ȘI: Xanax, Anxiar sau Diazepam? Când soluția pentru anxietate d evine noua ta problemă de sănătate – partea a II-a

Comunitățile confundă adesea liniștea cu starea de bine fără să realizeze că în spatele unor porți închise se pot ascunde drame care macină în tăcere siguranța și echilibrul tuturor. Un vecin retras nu pare o problemă, o poartă închisă nu ridică semne de întrebare, dar în spatele acestor aparențe se pot ascunde depresii severe, episoade psihotice sau consum cronic de alcool.  Comunitățile noastre, fie sate liniștite sau cartiere urbane tind să piardă un element vital, atenția față de celălalt. Sănătatea mintală susține stabilitatea relațiilor, a comunității și siguranța colectivă. Când ea se deteriorează, apar conflicte, neglijență, abuz și violență.

Intervențiile sociale eșuează frecvent dintr-un motiv simplu. Nu de puține ori se tratează o problemă medicală prin soluții administrative. De multe ori, suntem tentați să credem că ajutorul oferit unei persoane aflate în dificultate se rezumă la resurse materiale: un pachet cu alimente, sprijin pentru încălzire sau haine. Ajutorul material răspunde unei nevoi, pe când tulburarea psihică necesită tratament de specialitate. O persoană cu dezechilibru psihic nu reacționează ca un beneficiar obișnuit de ajutor social. El poate refuza sprijinul, se poate izola sau deveni suspicioasă. În acest punct, responsabilitatea comunității se schimbă și nu mai vorbim despre caritate, ci despre protecție.

CITEȘTE ȘI:  De la primul pahar la dependență: perspective psihice și sociale

În mediul rural, tulburările psihice rămân ascunse din cauza stigmatizării. Cele mai frecvente probleme sunt depresia, anxietatea, consumul cronic de alcool și substanțe psihoactive și izolarea socială la vârstnici. Migrația tinerilor a lăsat în urmă sate îmbătrânite, singurătatea accelerând demența și episoadele psihotice. De asemennea, singurătatea vârstnicilor reprezintă una dintre cele mai grave vulnerabilități comunitare, un bătrân fără sprijin poate uita aragazul aprins, se poate rătăci sau poate deveni victima abuzurilor. Aceste situații nu apar întâmplător. Ele apar atunci când nimeni nu mai urmărește evoluția unui om vulnerabil.

Alcoolismul cronic  se află la baza multor cazuri de violență domestică și a  eșecului  intervențiilor sociale. Consumul de substanțe psihoactive are un impact direct asupra infracționalității la nivel local destabilizând comunitatea. Din perspectivă psihiatrică și medico-legală, substanțele psihoactive reduc controlul impulsurilor, afectează judecata și cresc toleranța la risc. Acest lucru explică frecvența crescută a faptelor violente, a furturilor și a distrugerilor comise sub influența drogurilor.

CITEȘTE ȘI: Nevroza și omul modern – o oglindă a societății românești de astăzi

Suferința psihică se exprimă prin semne clare, chiar dacă persoana nu cere ajutor. O gospodărie îngrijită care ajunge rapid în paragină indică pierderea capacității de organizare. Izolarea totală, mai ales la vârstnici, semnalează depresie sau declin cognitiv. Conflictele spontane, acuzațiile fără bază și pierderea igienei personale arată afectarea discernământului. Apariția unor datorii neobișnuite poate indica adicții sau deteriorare cognitivă. Aceste semne nu sunt excentricități, ele indică risc.

Există situații în care suferința psihică devine pericol pentru persoană și pentru cei din jur. În aceste momente, lipsa de reacție produce consecințe directe. Mecanismele de intervenție, de la medicul de familie până la autoritățile locale, există pentru protecție. Internarea sau inițierea tratamentului, chiar solicitate de terți, pot preveni producerea unei tragedii.

Asistentul social ocupă o poziție centrală în acest sistem. El intră în casa omului, observă schimbările și recunoaște semnele de risc. Rolul său nu se limitează la completarea documentelor din dosare. El trebuie să facă legătura între familie, medicul de familie și medicul psihiatru. El trebuie să știe să explice faptul că boala psihică se tratează și nu definește valoarea unui om.

CITEȘTE ȘI: Bătrânețea între memorie și demnitate: reflecții asupra fragilității umane

O rețea locală de alertă timpurie în fiecare unitate administrativ-teritorială ar putea reduce tragediile. Asistentul social, medicul de familie, polițistul și preotul pot comunica periodic despre persoanele la risc. Această coordonare previne situațiile limită, scade presiunea asupra sistemelor de urgență și  uneori pot salva vieți.

O comunitate responsabilă nu este cea are nu are probleme, ci cea care își protejează membrii vulnerabili, pentru că așa cum spunea Mahatma Gandhi, „gradul de civilizație al unei comunități se vede în felul în care își tratează membrii vulnerabili.”  Sănătatea mintală a vecinului este într-o măsură și siguranța noastră. Identificarea timpurie a suferinței psihice și apelul la specialiști reprezintă un act de responsabilitate publică și de umanitate. Echilibrul comunității începe cu atenție constantă și reacție la timp.

CITEȘTE ȘI: De ce avem nevoie de cocediu: neuroplasticitate, memorie și sănătate mintală

Până data viitoare, rămâne o întrebare deschisă pentru fiecare comunitate. Cine observă primul semnele, cine își asumă intervenția și cine înțelege că sănătatea mintală nu este doar o problemă individuală, ci o componentă directă a siguranței publice?