PROF. CONSTANTIN STOENESCU: Acordul comercial Mercosur și jocurile României

Discuțiile din jurul acordului dintre Uniunea Europeană și statele din blocul Mercosur ne oferă o bună ocazie pentru a ne da seama care sunt aspirațiile politice actuale ale României pe plan internațional. Am fost în ultimele decenii unul dintre cei mai cuminți actori statali, cu o atitudine aproape evlavioasă față de diversele centre de putere ale lumii, acceptând condiția de periferie care se conformează decizional directivelor ori sugestiilor metropolei. Un președinte ne-a vorbit despre licurici și dimensiunile lor, fiind, după câte se pare, în asentimentul multora. Probabil că această înclinație spre conformitate față de cel mai puternic decât tine vine dintr-o experiență istorică, însă dacă ne uităm cu atenție la momentele noastre de glorie, atunci când „mămăliga a explodat”, vedem că ele au venit din înfruntări curajoase, când „cuțitul a ajuns la os” și când moliciunea noastră s-a transformat într-o  disperare care a generat asumări și acțiune decisivă. Partea cea mai inconfortabilă pe care o descopăr retrospectiv este reprezentată de momentele în care am avut toate condițiile pentru a ne implica și a juca la câștig, dar nu am făcut-o, am amânat și am deliberat până la pierderea momentului prielnic.

CITEȘTE ȘI: Educația în fibrilație

Am impresia că și tot ce se întâmplă acum în jurul acordului Mercosur este o asemenea situare voluntară într-un context al conformității în care tăcerea, lipsa de dezbatere și absența informațiilor esențiale din spațiul public, precum și alinierea fără deliberare la un anumit punct de vedere dinainte formulat, duc împreună spre o topire a identității noastre într-un soi de „jeleu” colectiv pe care ni l-am dori. Dar lumea nu este deloc așa, ea presupune procesualitate, diferență și individuație, iar cine crede într-o omogenizare izotropă descoperă prea târziu că există direcții privilegiate, plasticități și competiție. Coordonarea și cooperarea sunt eficiente tocmai pentru că ele sunt rezultatul unui consens obținut pornind de la interese inițiale care pot fi divergente.

CITEȘTE ȘI:  Davos, la „Muntele vrăjit”

Să luăm în considerare agricultura, pentru că acesta este sectorul cel mai supus riscurilor prin acordul despre care discutăm. România este una dintre forțele agricole ale Europei și aceasta este cartea pe care ar trebui să o jucăm.  O statistică de acum vreo două săptămâni, publicată de Comisia Europeană, anunța că, după primele 25 de săptămâni din anul comercial agricol început la mijlocul anului calendaristic trecut, România ocupă locul de cel mai mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeană, adică, luați seama, am depășit deocamdată Franța. Ca să fiu și mai precis, menționez că suntem primii la exportul de grâu, porumb și orz, ceea ce însemnă că aproape o treime dintre cerealele exportate de Uniunea Europeană au fost cereale românești. Probabil că până la sfârșitul anului comercial Franța va reveni în față, dar până una-alta statistica actuală arată cine suntem și ce forță agricolă avem. Desigur, se poate critica faptul că exportăm cereale, adică materie primă neprocesată, fără prea mare valoare adăugată, și importăm produse preclucrate, însă putem lăsa la o parte acest aspect, mă voi ocupa de el cu altă ocazie. Estimările privind producția de cereale a României pentru perioada 2025-2026 sunt undeva la mai mult de 23 milioane de tone, ceea ce înseamnă o creștere de circa 17 % hață de anul trecut.

CITEȘTE ȘI: Statistic, ne-am dezmorțit economic

Așadar, dacă nu discutăm despre capacitatea de procesare și nici despre legume, fructe, lactate și carne, plus altele mai mărunte, și luăm în considerare doar producția de cereale și volumul exportului, atunci este evident că ne aflăm în postura de mare putere cerealieră a Europei. Iată că după mai bine de treizeci de ani de la căderea regimului comunist reușim să revenim la poziția pe care am avut-o în Europa în perioada interbelică, atunci când, ceea ce se întâmpla în porturile de cereale de la Galați și Brăila și la bursa de acolo era important pentru întregul continent, de unde și faima de „grânar al Europei”. Contextul geopolitic actual ne este și mai favorabil, căci putem exporta prin Constanța și în afara Europei, spre țări din nordul Africii, ori spre țări din Orientul Apropiat.

CITEȘTE ȘI: Clasamentul fericirii

Totuși, deși am dobândit, prin efortul fermierilor și în condițiile unei politici de subvenționare a Uniunii Europene, poziția de mare putere cerealieră, atunci când este vorba despre politicile agricole la nivel european suntem absenți. Altfel spus, problema noastră este că nu ne comportăm ca o mare forță agricolă a Europei, una care are propriile interese și este capabilă să intre în jocul competitiv sub toate formele posibile. Uneori tăcem chiar și cu privire la unele aspecte care ne-ar dezavantaja. Bunăoară, la nivel european utilizăm din ce în ce mai puține pesticide pentru că am decis că ne pasă de efectele lor asupra solului și asupra sănătății cetățenilor. Or, în țările Mercosur pesticidele folosite depășesc și de zece ori cantitatea folosită conform reglementărilor europene. De aici vor rezulta și diferențe de preț, ceea ce va imprima un caracter neloial schimburilor comerciale cu produsele obținute astfel.

CITEȘTE ȘI: Așteptând Reforma!

Trebuie să vorbim despre toate acestea, să devenim o voce la scară europeană pentru că avem îndreptățirea să o facem.  Avem cele mai bune cărți în mână, trebuie să jucăm la câștig. Adică, în sens politic, trebuie să propunem și să ne manifestăm asemenea unui decident, nu doar să așteptăm cu supunere deciziile luate de cei activi și să ne mulțumim că suntem și noi pe acolo. Economia reală este o competiție la care nu este important doar să participi, ci trebuie să câștigi.