Oamenii sunt ființe care au interese, așa cum este în toată lumea vie, începând cu interesul pentru supraviețuire. Fiecare specie își construiește nișa biologică în care să supraviețuiască și o face în funcție de instrumentele bioologice de care dispune, iar în acest sens diferența dintre un organism unicelular, așa cum este un parameci, și specia umană, să luăm ca exemplu individual un geniu științific precum Einstein, nu este una de natură ci doar una graduală, specia umană fiind cea mai evoluată pe care o știm. Diferențele pe scara evoluției duc la deosebiri care generează orizonturi specifice, de la coordonarea instinctuală soecifică regnului animal la existența în orizontul metaforei și al culturii în cazul speciei umane. Aceasta îl face pe om să fie și cel mai evoluat în privința intereselor sale, ieșind din stratul de bază al supraviețurii pentru a urca spre vârfurile inefabile ale simbolismului cultural.

Dincolo de acest salt ontologic de la supraviețuire la cultură, omul este o ființă socială și politică, deschisă spre cooperare și comunicare, dar și capabilă să-și folosească abilitățile și puterile în scopuri malefice. Nu discutăm acum dacă prin natura noastră suntem înclinați mai degrabă spre una sau alta, hai să cădem de acord ănsă că ieșirea din barbarie s-a făcut, așa cum a sopus-o filosoful, prin contractul social. Aceasta înseamnă că ieșim dintr-o ordine bazată pe forță, violență și instinct și trecem într-una raționalizabilă, întemeiată pe dorințe, valori și idealuri. De aici și proiectele de societăți perfecte, proiecte utopice, imposibile, dar utile pentru a înțelege mai bine limitele noastre sociale.

CITEȘTE ȘI:  Metamorfoză și resurecție

Ce ne rămâne de făcut ca ideal social și politic normativ este să construim cea mai bună lume posibilă, una a cărei configurație nu o știm, dar spre care putem crede că ne îndreptăm în mod dinamic, prin ajustări, reforme și revoluții. Societatea românească are propria ei asemenea istorie, marcată de diverse contingențe istorice și alte conjuncturi externe. Deopotrivă prin noi înșine și sub forța transformatoare a vremurilor am ajuns după 1989 într-un spațiu al democrației în care jocul social și politc pe care îl practicăm ține seama de aceste reguli.

O societate evoluează și crește mai repede cu cât ea este mai deschisă și lasă spațiu liber manifestării fiecărui individ cu interesele sale cu tot, desigur, în cadrul unor constrângeri care sunt fixate în norme și reguli, de la Constituții la reguli de circulație, plus dezirabilul bun simț. Acesta este momentul de la care încep să conteze enorm tradițiile, cultura și educația, iar adesea diferența dintre bine și rău este făcută de ecartul dintre cunoaștere și ignoranță, fără însă ca mai multa cunoaștre să fie o garanție a binelui și a luării celor mai bune decizii. De altfel, așa se explică și eșecurile diverselor forme istorice de tehnocrație care au fost încercate.

CITEȘTE ȘI: Bugetul Salvării Naționale

Țesătura intereselor dintr-o societate este unică și irepetabilă, are istoricitate și depinde întotdeauna de contexte mai largi. Într-un fel, direcția în care se îndreaptă o societate este un produs vectorial al tuturor acestor forțe individuale care trag în direcții dintre cele mai diverse. Aici se ajunge la punctul de răscruce în care liderii se insesrează în rețea și devin acei vectori care trag lumea după ei. Este momentul în care liderii fac istoria, ei aleg o direcție care se simte în aerul istoriei și masele îi urmează.

Care să fie situarea noastră ca populație și ca societate în anii care au trecut după 1989 și până acum? Am fost, la fel ca alte populații sau societăți, într-o dublă mișcare de adaptare și de adecvare la mersul istoriei și la proiectele individuale ale fiecăruia. Pentru mulți dintre noi a funcționat soluția salvării individuale, de la aceia care au plecat din țară pentru a se realiza într-o altă societate la aceia care s-au retras în cultură și s-au dezvoltat urmându-și stelele călăuzitoare.

CITEȘTE ȘI: Pensia cea de toate zilele

Dar cu ce rămânem ca totalitate? Cineva îmi spunea mai zilele trecute că vremea națiunilor a trecut și că nu mai are rost să ne gândim proiectele în acești termeni. Secolul al XIX-lea a fost secolul naționalităților, acum ar trebui să găsim noi forme de agregare care să se bazeze pe circulația liberă a persoanelor. De aceea apar noi dinamici la nivelul țesăturii intereselor și începem să regândim ordinea socială. De altfel, cred că aceasta va fi marea problemă a societăților contemporane, o reprioritizare a intereselor pentru a nu genera rupturi și clivaje de netrecut.

Neîndoielnic, vom supraviețui. Dar cum?

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114