Pentru mulți dintre noi, seara se instalează după același scenariu obositor. Telefonul rămâne, în sfârșit, pe noptieră, dar zgomotul zilei refuză să tacă, lăsând gândurile să penduleze haotic între  o replică tăioasă aruncată de un superior la muncă, o factură care a venit cu cifre mai mari decât sperai sau tăcerea apăsătoare de după cearta cu partenerul, care a lăsat în aer întrebări despre viitorul relației. Sunt serile în care singurătatea se simte ca o greutate fizică pe piept sau acele perioade de derivă în care lipsa unui loc de muncă nu aduce odihnă, ci un stres secundar mistuitor, sentimentul de inutilitate și teama că ești lăsat în urmă de o societate care nu se oprește niciodată. Fie că e vorba de tensiunea unei dispute familiale sau de ecoul gol al unei case pustii, anxietatea găsește mereu o cale să te țină treaz. Peste toate acestea, plutește neliniștea socială a unei lumi care pare tot mai nesigură. În această stare de veghe forțată pe care mintea pare să nu o mai poată opri singură, în acest moment de vulnerabilitate, apare frecvent gestul care a devenit periculos de banal: mâna se întinde spre sertar după o tabletă mică, un Xanax, un Anxiar sau un Diazepam, care promit să stingă lumina anxietății fără ca nimeni să observe. O înghiți fără dramatism, cu puțină apă și, pe măsură ce corpul se relaxează, gândurile încetinesc, crezi că ai găsit, în sfârșit, salvarea.

CITEȘTE ȘI: Ianuarie fără alcool, un test sincer cu tine însuți

A doua seară vine cu aceeași soluție, a treia la fel. Nu din dorință, ci dintr-o învățare rapidă a corpului. Așa dispare neliniștea și așa vine somnul. Fără pastilă, apare disconfortul, nu neapărat durerea, ci senzația că ceva lipsește, că nu mai deții controlul.

Radu, 42 de ani, angajat, fără istoric psihiatric, primește de la medicul de familie alprazolam pentru insomnie după o perioadă de stres la muncă. La început ia o jumătate de comprimat seara. După câteva luni, doza nu mai funcționează și ajunge la două comprimate pe zi. Când încearcă să le oprească, apar anxietate intensă, insomnie și tremor. Tratamentul devine o dependență.

CITEȘTE ȘI:  Dincolo de decizii. Cum ne pregătim creierul pentru un an echilibrat, nu perfect

Ca medic psihiatru, observ cum aceste substanțe, anxioliticele, sedativele și uneori hipnoticele s-au strecurat în viața unor oameni activi, funcționali și plini de responsabilități, care le privesc ca pe un simplu instrument de gestionat stresul. Le găsești pretutindeni: în rețete eliberate rapid, în recomandări între colegi, împrumutată de la un vecin binevoitor sau pur și simplu păstrate în sertar „pentru orice eventualitate”.  Rareori se vorbește despre ce se întâmplă după săptămâni sau luni de utilizare, despre memoria care nu mai are aceeași claritate, despre atenția care scade și despre dependența care se instalează liniștit, ca o rutină.

Problema este că, deși par un colac de salvare, ele funcționează ca un credit de liniște cu o dobândă ascunsă, unde prețul plătit nu este doar dependența, ci însăși capacitatea creierului de a mai procesa realitatea fără ajutor chimic.

CITEȘTE ȘI:  Singurătatea și izolarea socială în perioada sărbătorilor de iarnă: impactul asupra grupurilor vulnerabile

Acest articol nu își propune să demonizeze niște medicamente care, în crize majore, își au utilitatea lor salvatoare. Scopul este să tragem un semnal de alarmă asupra momentului critic în care ajutorul se transformă în capcană, fără avertisment, și să învățăm să facem diferența între calmarea unui simptom și vindecarea adevăratei cauze a suferinței.

Ce sunt, de fapt, benzodiazepinele?

Deși par soluții ale prezentului, benzodiazepinele au o istorie lungă, începută în anii ’60 cu celebrul Librium sau cu Valium, cel pe care trupa Rolling Stones îl numea ironic „micul ajutor al mamei”. Însă, dacă Xanax-ul anilor ’80 era o prezență discretă, astăzi ne confruntăm cu o realitate alarmantă. Datele internaționale ne arată o explozie a rețetelor și a dozelor extreme: în Statele Unite, de pildă, decesele cauzate de supradoze s-au multiplicat de peste zece ori în ultimele două decenii. Ceea ce a început ca un suport medical punctual a devenit, în timp, o criză globală a dependenței mascate.

CITEȘTE ȘI:  De la primul pahar la dependență: perspective psihice și sociale

Din punct de vedere medical, benzodiazepinele sunt substanțe care reduc activitatea sistemului nervos. Ele acționează asupra unui mesager chimic din creier numit GABA (acidul gamma aminobutiric), a cărui misiune este să reducă activitatea neuronilor. Atunci când acest sistem este stimulat artificial de medicament, apar efectele pe care mulți le caută, dar care vin la pachet cu riscuri majore:

Efectul anxiolitic și sedativ, motivul principal al utilizării lor prin reducerea rapidă a anxietății, și înlăturarea stării de agitație

Efectul hipnotic, induc o stare de somnolență care facilitează adormirea, motiv pentru care sunt confundate cu simple pastile de somn

Efectul amnezic, este un aspect mai puțin cunoscut , ele pot bloca temporar formarea de noi amintiri (amnezie anterogradă). Acesta este unul dintre motivele pentru care, a doua zi, persoana poate resimți o stare de confuzie sau goluri de memorie.

CITEȘTE ȘI: Nevroza și omul modern – o oglindă a societății românești de astăzi

Deseori, prima oprire a celui care nu mai poate dormi sau care simte că anxietatea îi sugrumă ziua este cabinetul medicului de familie. Deși este un pas firesc spre ajutor, o rețetă eliberată rapid doar pentru a calma simptomele poate deveni începutul unei dependențe dificil de gestionat. Rolul medicului psihiatru este esențial tocmai pentru că acesta privește dincolo de nevoia imediată de liniștire. În psihiatrie, o benzodiazepină nu este considerată un tratament pentru cauză, ci doar un ajutor pentru controlul temporar al unor stări acute. Expertiza psihiatrului permite o evaluare detaliată a pacientului, identificând dacă starea sa necesită o abordare diferită, fie un tratament cu antidepresive care acționează asupra echilibrului chimic al creierului fără a crea dependență, fie recomandarea către psihoterapie.

Diferența dintre un tratament medical corect și instalarea unei dependențe  este data de modul în care creierul se adaptează la ele. Iată câteva semne de alarmă clare care indică faptul că medicamentul a început să preia controlul:

Toleranța: doza care la început te liniștea nu mai are efect, așa că simți nevoia să o crești pentru a obține aceeași stare de relaxare.

Dependența psihologică: apare panica la simplul gând că ai putea rămâne fără pastile sau că va trebui să adormi fără ele, medicamentul nu mai este o soluție medicală, ci o condiție pentru a te simți în siguranță.

CITEȘTE ȘI: Bătrânețea între memorie și demnitate: reflecții asupra fragilității umane

Impactul cognitiv: apar dificultăți de concentrare și mici pierderi de memorie, reducerea clarității mintale, iar somnolența din ziua următoare îți afectează vizibil randamentul și prezența.

Efectul de rebound (recul): dacă omiți o doză, starea de rău și anxietatea revin mult mai intens decât erau înainte de începerea tratamentului.

De ce este important controlul medicului psihiatru?

CITEȘTE ȘI:  Primul fum, primul lanț sau cum poate începe o adicție și ce ar trebui să știe adolescenții, dar și părinții

Benzodiazepinele tratează doar ceea ce se simte la suprafață, nu și mecanismul care produce anxietatea. Ele trebuie prescrise doar pe perioade scurte și integrate într-o strategie medicală mai amplă.

Rolul psihiatrului, este să intervină în trei puncte cheie:

1. Prevenția prin identificarea riscului de dependență înainte ca acesta să se instaleze cronic
2. Tratamentul real prin asocierea, acolo unde este cazul, a medicamentelor care tratează cauza (precum antidepresivele, care nu creează dependență) sau recomandă psihoterapia, pentru a învăța creierul să gestioneze stresul prin forțe proprii
3. Renunțarea sigură la aceste substanțe nu se face niciodată brusc, reducerea dozelor trebuie coordonată treptat de către medic, pentru a evita riscuri majore precum convulsiile, stările de confuzie sau un sevraj sever.

Benzodiazepinele cu efect anxiolitic-sedativ prescrise la noi în țară în prezent sunt alparazolam ( Xanax, Frontin, Prazolex), lorazepam (Anxiar), bromazepam, diazepam, clonazepam (Clonotril, Rivotril), medazepam și cele cu efect hipnotic, nitrazepam și cinolazepam  (Gerodorm). Pe lângă benzodiazepinele clasice, există o altă categorie de medicamente, adesea numite „Z-drugs” (precum Zolpidem sau Zopiclonă). Sunt prescrise pentru insomnie, fiind considerate de mulți pacienți „mai ușoare”, dar mecanismul lor de acțiune este similar, deci și riscurile de dependență, confuzie sau toleranță rămân valabile.

CITEȘTE ȘI: De ce avem nevoie de cocediu: neuroplasticitate, memorie și sănătate mintală

În partea a doua  vom muta privirea de la sertar spre consecințe, de la individ spre familie și de la soluția aparent simplă spre costurile reale ale folosirii zilnice.

Până data viitoare, rămâne o întrebare deschisă. Când pastila devine soluția de fiecare seară, mai vorbim despre tratament sau despre începutul unei dependențe silențioase?