DN7, închis temporar între Pecica și Nădlac. Traficul va fi deviat timp de trei zile

Șoferii care circulă pe DN7, în județul Arad, trebuie să se pregătească pentru restricții temporare în perioada 26–28 octombrie. Drumul național va fi închis între Pecica și Nădlac, zilnic, în intervalul orar 7:00–18:00, pentru lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată.
CITEȘTE ȘI: Reziliență economică și pluralism politic
Potrivit informațiilor transmise de CFR Infrastructură Timișoara și relatate de Radio România Actualități, intervenția vizează înlocuirea trecerii la nivel cu calea ferată.
Pe durata lucrărilor din timpul zilei, circulația rutieră va fi deviată prin localitățile Semlac și Șeitin. Șoferii sunt sfătuiți să ia în calcul traseul alternativ și să își planifice deplasările pentru a evita întârzierile.
În timpul nopții, între orele 18:00 și 7:00, traficul pe DN7 va fi permis în condiții de circulație alternativă, pe o singură bandă, dirijată prin semafoare, potrivit informațiilor transmise de Radio România Reșița.
Participanții la trafic sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile din zonă pe întreaga perioadă a lucrărilor.
Warning: Attempt to read property "ID" on false in /home/fluxinfo/public_html/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114









