Protest politic pe covorul roșu la Globurile de Aur 2026. Lista completă a câștigătorilor

Gala Globurilor de Aur 2026, ajunsă la cea de-a 83-a ediție, desfășurată duminică seară la hotelul Beverly Hilton din Beverly Hills, a fost marcată nu doar de premii, ci și de un val puternic de proteste politice. Mai multe vedete de la Hollywood au ales să transforme evenimentul într-o platformă de mesaj civic, purtând insigne anti-ICE, într-un context social tensionat în Statele Unite.
Actorii Mark Ruffalo, Wanda Sykes și Natasha Lyonne s-au numărat printre cei care au apărut pe covorul roșu cu insigne alb-negru inscripționate cu mesaje precum „ICE OUT” și „BE GOOD”. Gestul a fost un omagiu adus lui Renee Good, împușcată mortal în această săptămână, la Minneapolis, de un ofițer al Serviciului de Imigrări și Vamă (ICE), incident care a declanșat proteste ample la nivel național.
Potrivit Associated Press, demonstrațiile au escaladat în mai multe orașe americane, în special în Minneapolis, unde ICE desfășoară una dintre cele mai mari operațiuni de aplicare a legislației privind imigrația din ultimii ani. Unele manifestații au degenerat în confruntări cu forțele de ordine.
Inițiativa insignelor anti-ICE a fost lansată de activista Nelini Stamp (Working Families Power), împreună cu Jess Morales Rocketto, directoarea executivă a organizației latino Maremoto. Cele două au mizat pe impactul cultural al galei Globurilor de Aur, considerând că astfel de momente pot aduce problemele sociale în atenția a milioane de telespectatori din întreaga lume.
„Avem nevoie ca fiecare parte a societății civile să se exprime. Avem nevoie de artiștii noștri, de oamenii care reflectă societatea”, a declarat Stamp pentru AP.
În paralel cu mesajele de protest, gala a celebrat performanțele remarcabile din cinematografie și televiziune, filmul „One Battle After Another”, regizat de Paul Thomas Anderson, fiind unul dintre marii câștigători ai serii.
Lista completă a câștigătorilor Globurilor de Aur 2026
Cinematografie
Cel mai bun film – dramă: Hamnet
Cel mai bun film – comedie/musical: One Battle After Another
Cel mai bun actor – dramă: Wagner Moura (The Secret Agent)
Cea mai bună actriță – dramă: Jessie Buckley (Hamnet)
Cel mai bun actor – comedie/musical: Timothée Chalamet (Marty Supreme)
Cea mai bună actriță – comedie/musical: Rose Byrne (If I Had Legs I’d Kick You)
Cel mai bun actor în rol secundar: Stellan Skarsgård (Sentimental Value)
Cea mai bună actriță în rol secundar: Teyana Taylor (One Battle After Another)
Cel mai bun regizor: Paul Thomas Anderson (One Battle After Another)
Cel mai bun scenariu: Paul Thomas Anderson (One Battle After Another)
Cel mai bun film străin: The Secret Agent (Brazilia)
Cea mai bună performanță cinematografică și box-office: Sinners
Cel mai bun film de animație: KPop Demon Hunters
Cea mai bună coloană sonoră: Ludwig Göransson (Sinners)
Cel mai bun cântec original: „Golden” – KPop Demon Hunters
Premiul Cecil B. DeMille: Helen Mirren
Televiziune
Cel mai bun serial – dramă: The Pitt
Cel mai bun actor – serial dramă: Noah Wyle (The Pitt)
Cea mai bună actriță – serial dramă: Rhea Seehorn (Pluribus)
Cel mai bun film TV / miniserie: Adolescence
Cel mai bun actor – miniserie/film TV: Stephen Graham (Adolescence)
Cea mai bună actriță – miniserie/film TV: Michelle Williams (Dying for Sex)
Cel mai bun serial – comedie/musical: The Studio
Cel mai bun actor – comedie: Seth Rogen (The Studio)
Cea mai bună actriță – comedie: Jean Smart (Hacks)
Cel mai bun podcast: Good Hang with Amy Poehler
Cea mai bună actriță în rol secundar TV: Erin Doherty (Adolescence)
Cel mai bun actor în rol secundar TV: Owen Cooper (Adolescence)
Cea mai bună interpretare stand-up comedy TV: Ricky Gervais (Mortality)
Premiul Carol Burnett: Sarah Jessica Parker









